Renault nu vrea să renunțe la sedanul de segment D, așa că i-a oferit lui Talisman un facelift important. În versiunea de top, Initale Paris, acesta devine un automobil demn de un președinte de republică. Test Renault Talisman Initiale Paris. Foto: Bogdan Paraschiv
Până nu demult, o berlină de clasă medie era alegerea clasică a europenilor când venea vorba de o mașină de companie, mai ales pentru o funcție de conducere. În ultima vreme, acest segment a început să piardă teren în fața SUV-urilor, dar constructorii mari oferă încă berline de segment D. Cele mai multe provin de la constructorii germani, unde modele ca Volkswagen Passat sau Opel Insignia nu mai nevoie de prezentare. Însă și francezii au ținut steagul sus în acest segment, un exemplu bun fiind Renault Talisman.
Talisman a venit relativ târziu la petrecerea clasei medii. Renault are o tradiție în acest segment, dar cu modele ca Laguna și Safrane. După ce Renault Laguna a ieșit din producție, în 2015, a fost înlocuit cu actualul Talisman. Cu un nume nu foarte inspirat, cel puțin pentru estul Europei, Talisman are de înfruntat o concurență extrem de puternică din partea constructorilor germani și asiatici. În România cel puțin, Volkswagen Passat este greu de detronat în acest segment, dar Renault nu a încetat să încerce.
Renault Talisman Initiale Paris facelift
Acum, Renault a aplicat un facelift important sedanului Talisman, plus o simplificare a echipărilor și motorizărilor. Renault Talisman facelift poate fi comandat în România doar în echipările de top, Intens și Initiale Paris, iar sub capotă, poate avea motorul dCi de 2,0 litri în variante de 160 sau 200 CP. Cei care prefera benzina pot alege propulsorul TCe de 1,33 litri și 160 CP. Toate motorizările pot fi asociate exclusiv cu transmisia automată EDC, cu șase trepte pentru diesel și șapte pentru benzină.
Mașina noastră de test a venit în echiparea Initiale Paris, care o transformă într-un automobil aproape prezidențial. Noul Talisman are acum un look mai fluid, spoilerele fiind redesenate, iar grila având un design nou. Blocurile optice sunt în configurație full-LED, ceea ce îi conferă francezului un aspect mult mai modern. Pentru modelele de top, blocurile optice dispun de tehnologie LED Matrix și semnalizări dinamice. Tehnologia LED a fost adoptată și pentru stopuri.
Pentru configurarea exterioară, Renault oferă jante de până la 19 inchi, iar cele pentru echiparea de top au un design specific Initiale Paris. Gama de culori pentru caroserie a fost și ea extinsă.
Luxul, la el acasă
Talisman este un automobil mare, de peste 4,8 metri lungime, iar portbagajul are peste 600 de litri. E o mașină ce poate fi folosită de orice familie numeroasă, dar, cel mai probabil, își va găsi locul în flotele companiilor mari. În versiunea Initiale Paris, poate fi folosită și ca vehicul cu șofer pentru VIP-uri, calitatea oferită fiind la cote înalte.
Talisman Initiale Paris are suspensie adaptivă și patru moduri de rulare: Eco, Comfort, Sport și My Sense. Fiecare schimbare modifică și grafica display-ului ce ține loc de planșă de bord. Oricum, Talisman este o mașină setată pentru confort. Avem încălzire și ventilație pentru scaunele extrem de confortabile, iar direcția 4Control își face simțită prezența în virajele strânse. Noul Renault Talisman este un automobil pentru drumuri lungi, iar în combinație cu motorizarea diesel 2.0 Blue dCi de 200 CP și cutia automată EDC cu șase trepte, Talisman se transformă într-un devorator de kilometri. Media de consum înregistrată în traficul urban a fost de 8,2 l/100 km.
Detaliile care contează
Francezii au lucrat mult la ambianța interioară, iar versiunea Initiale Paris cu tapițeria de piele Nappa Grey având cusături în formă de romb și elemente ce aduc aminte de inserții de lemn ridică mult calitatea interiorului. Poți nutri chiar o senzație de automobil premium, dar volanul de plastic clasic și modulul de control al sistemului audio, care este identic cu cel de la Clio, îți aduc aminte că te afli într-un Renault.
Salvează însă din aparențe trapa panoramică și noul display vertical amplasat pe consola centrală. Grafica este mult mai bună acum, iar conectivitatea Apple CarPlay funcționează impecabil. Toate mufele USB sunt amplasate chiar lângă levierul cutiei de viteze automate și sunt acoperite de un capac, pentru a nu strica armonia interiorului. Avem și încărcare inductivă pentru telefonul mobil, dacă uităm cablul de încărcare acasă. Față de modelul lansat în 2016, Renault Talisman s-a maturizat frumos și a devenit impunător și prezidențial.
- Aspect modern
- Interior luxos pentru versiunea Initiale Paris
- Spațiu mare pentru pasageri
- Anumite elemente de plastic comune cu restul gamei Renault
- Direcție prea moale
DATE TEHNICE | Renault Talisman |
---|---|
Model | Initiale Paris Blue dCi 200 EDC |
Motor/nr. cilindri | L4, turbo |
Cilindree (cmc) | 1997 |
Putere maximă/turaţie (CP/rpm) | 200/3500 |
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm) | 400/1750 |
Tracțiune | față |
Cutie de viteze | automată EDC, 6 trepte |
L × l × h (mm) | 4853 x 1869 x 1463 |
Ampatament (mm) | 2809 |
Volum portbagaj (l) | 608 |
Masă la gol (kg) | 1759 |
Acceleraţie 0–100 km/h (s) | 9 |
Viteză maximă (km/h) | 225 |
Consum mixt (l/100 km) | 5,7 |
Emisii CO2 (g/km) | 150 |
Preț (euro, cu TVA) | 41.650 |