Cea mai vândută maşină din istorie aniversează 50 de ani cu un update reuşit de design şi o tehnologie îmbunătăţită. Test Toyota Corolla 1.6 Valvematic de 132 CP cu transmisie CVT. Foto: Bogdan Paraschiv
Lansată în 1966, Toyota Corolla aniversează semincentenarul. Puţine maşini se pot lăuda cu o carieră atât de lungă. Şi nu este doar asta. În 1997, Corolla a depăşit VW Beetle şi a devenit cea mai vândută maşină din istorie, iar această performanţă va fi greu de învins pentru că în ultimii ani Corolla a fost constant cea mai vândută maşină de pe Planetă: 1.278.909 unităţi în 2014, 1.339.024 unităţi în 2015 şi este lider în continuare detaşat în primele 8 luni din 2016 cu 836.271 unităţi, având aproape 200.000 unităţi în faţa lui Ford Seria F.
Foarte iubite în SUA şi China, sedanurile compacte se bucură de o cerere mare şi pe piaţa noastră. Dacă până acum, multe din aceste sedanuri erau considerate un fel de rude mai simpliste tehnic şi mai ieftine ale hatchback-urilor paralele, această tendinţă este pe cale să se schimbe. Este cazul atât al lui Toyota Corolla restilizată cât şi a noului Renault Megane.
Cu o parte frontală extrem de reuşită, având grila radiatorului mai coborâtă şi o linie ascendentă a caroseriei care urcă spre spate terminându-se cu un posterior scurt şi rotunjit, Corolla are o siluetă dinamică şi elegantă în acelaşi timp. Nu mai este doar un mijloc de transport banal cu care să ajungi din punctul A în punctul B, ci are o personalitate distinctă.
Şi nu doar designul atrage pentru că noua Corolla este mai europeană ca oricând. Trenul de rulare este reglat pe gustul europenilor îmbinând un confort foarte bun la drum lung cu un ruliu redus în viraje. Modelul de test era echipat cu motorul aspirat pe benzină de 1,6 litri cu distribuţie variabilă, care dezvoltă 132 CP combinat cu transmisia automată CVT.
Până la noul Lexus RX şi la noua Corolla, cutia CVT era tabu pentru mine pentru că efectul de bandă elastică şi turarea inutilă a motorului erau supărătoare. Toyota a insistat însă şi a perfecţionat acest concept care se apropie acum de cerinţele unei cutii moderne. A dispărut complet efectul neplăcut de bandă elastică, iar noua cutie CVT cu şapte rapoarte prestabilite are acum şi mod Manual şi Sport. Sigur, nu este la fel de rapidă ca una cu dublu ambreiaj dar pe modul Sport schimbă repede, iar pe drumuri virajate este plăcută în utilizare pe modul Manual. În acceleraţii este ceva mai lentă decât versiunea cu transmisie manuală (0-100 km/h în 11,1 sec. faţă de 10 sec.) însă este mai eficientă, consumul mediu afişat fiind de 5,6 l/100 km faţă de 6,0 l/100 km pentru versiunea cu transmisie manuală. Pe traseul nostru de test, consumul a fost de 7,5 l/100 km, fiind comparabil cu al unui motor turbo de putere echivalentă. Motorul aspirat este rafinat şi silenţios până la 4.000 rpm, însă nu are punch-ul unui turbo. Regretul nostru este că Toyota nu oferă pe Corolla excelentul motor turbo de 1,2 litri de pe Auris. În schimb, este disponibil dieselul de 1,4 litri şi 90 CP care promite un consum de senzaţie, de numai 3,4 l/100 km.
Interiorul este extrem de spaţios, în spate fiind loc foarte mult la genunchi şi trei persoane pot lua loc pe bancheta în lipsa tunelului central. Bancheta spate este foarte bine profilată şi oferă mult confort. Portbagajul de 452 litri are o formă practică, este uşor accesibil şi capacul portbagajului se deschide și din cheia de contact, dar nu este cel mai mare din clasă, iar prin rabaterea banchetei se creează un prag mare la încărcare. În faţă, scaunele în combinaţie tapiţerie piele/textil sunt bine configurate şi oferă o poziţie de condus joasă, neaşteptat de sportivă pentru un sedan de familie. Cu siguranţă, japonezii s-au interesat şi de gusturile europene.
Foarte modernă este şi planşa de bord cu comenzi ergonomice pentru climatizare şi noul sistem multimedia Touch 2 cu ecran tactil color de 6,1 inch şi cameră de luat vederi pentru marşarier (opţional şi cu navigaţie Touch 2 &Go). În echiparea Sol testată, Corolla vine cu climă automată, sistem multimedia Touch 2 cu Bluetooth şi cameră de marşarier, tapiţerie de piele combinată cu textil şi jante de aliaj uşor de 16 inch. Se mai plăteşte doar pentru vopseaua metalizată (365 euro). Preţul maşinii este destul de mare, fiind de 24.646 euro. Din aceşti bani, 1.233 euro reprezintă costul cutiei CVT şi mai trebuie luate în considerare fiabilitatea recunoscută Toyota şi garanţia de 6 ani şi 200.000 km. Însă pe de altă parte, lui Corolla îi suflă în ceafă noul Renault Megane Sedan care beneficiază de tehnologia de ultimă oră de la hatchback, cu tablou de bord configurabil şi un sistem multimedia cu display portret de 9,7 inch ulta modern plus o ofertă mai bogată la diesel.
DATE TEHNICE | Toyota Corolla |
---|---|
1.6 Valvematic CVT | |
Cilindree (cmc) | 1.598 |
Putere maximă/turație (CP/rpm) | 132/6.400 |
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm) | 160/4.400 |
Transmisie | față |
Cutie de viteze | 7 trepte, CVT |
L/l/h (mm) | 4.620/1.775/1.465 |
Ampatament (mm) | 2.700 |
Volum portbagaj (l) | 452 |
Masă la gol (kg) | 1.300 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 11,1 |
Viteză maximă (km/h) | 190 |
Consum urban/extr./mixt (l/100 km) | 8,0/4,9/6,0 |
Emisii CO2 (g/km) | 113 |
Preț (euro cu TVA) | 24.646 |