Am testat în premieră super SUV-ul Lamborghini Urus de 650 CP pe șosea, pe circuitul Titi Aur și pe off-road ușor. Vizionați mai jos filmul iar testul complet cu măsurători îl puteți citi în ediția AutoExpert SUV de august care va apărea pe piață săptămâna viitoare.
Noul super SUV are gabaritul lui Audi Q7, având 5.112 mm lungime și fiind mai mare decât Porsche Cayenne. În spate spațiul la genunchi este la fel de generos ca într-un Rolls-Royce, ampatamentul de 3.003 mm fiind extrem de generos. Urus nu este doar cel mai practic Lamborghini construit vreodată ci are și unul din cele mai mari interioare din segment. Spațiul la cap este generos și portbagajul cu un volum cuprins între 616 și 1.596 litri este uriaș pentru această clasă supersport în ciuda alurii pronunțate de coupe.
Urus vine standard cu suspensie pneumatică, direcție integrală, bare stabilizatoare active acționate electromecanic de la rețeaua de 48V și tracțiune integrală cu torque vectoring pe spate, delicatese tehnice care promit o dinamică de excepție.
Am luat loc la bord în superbele scaune sport cu tetiere integrate îmbrăcate în piele cu reglaje electrice pe 12 direcții oferite standard. Opțional, se pot comanda scaune cu reglaje electrice pe 18 direcții, cu logo Lamborghini pe tetiere, ventilate și cu masaj și tapițerie de piele în două culori sau combinație piele cu alcantara.
Există și o configurație super luxoasă cu două scaune individuale în spate. Mașina de test era echipată și cu pachetul Carbon care include inserții din fibră de carbon în zona centrală a bordului, în cea superioară a fețelor de uși și pe consola centrală.
Pe consola centrală, șoferul are la dispoziție un tablou de comandă spectaculos. În stânga se află selectorul Anima, care permite reglajul trenului de rulare în trei moduri de stradă (Strada, Sport și Corsa) și trei de off-road (Sabbia, Terra și Neve), în centru tronează schimbătorul cutiei automate de viteze cu opt trepte care arată ca maneta de accelerație de la un yacht, având și butoane separate pentru P și M (modul manual) iar în dreapta se află selectorul EGO, similar cu cel de la Aventador care asigură reglajul individiual în trei moduri (Strada, Sport, Neve) pentru direcție, tracțiune și suspensie.
Pe modurile off-road, pe tabloul de bord apare în stânga înclinarea laterală și longitudinală, în modul Sport apare, tot în stânga, graficul cu accelerația laterală, iar pe modul Corsa, graficul cu accelerația laterală se mută în dreapta turometrului, în timp ce în stânga apare curba de cuplu motor.
Deasupra tabloului de comandă pentru trenul de rulare se regăsește noul display tactil pentru comanda climatizării și a reglajului scaunelor similar cu cel de la Porsche Cayenne și Audi A8, iar în partea superioară a consolei centrale noul sistem multimedia cu navigație și ecran tactil de 12,3 inci.
Frânele cu discuri ceramice sunt standard, dar clientul poate alege între 6 culori petru etrieri. Tot standard sunt și enormele jante de 21 inci dar se pot comanda opțional și unele de 23 inci! Gama de culori pentru caroserie cuprinde trei nuanțe solide și zece metalice.
Apartenența la platforma MLB Evo este benefică și în ceea ce privește sistemele de asistență. Și La Urus se pot comanda head-up display și noul sistem sofisticat NightVision.
Sub capotă lucrează un motor V8 bi-turbo de 4 litri de origine Audi RS care a fost modificat de Lamborghini pentru cerințele sale. Acesta dezvoltă 650 CP la 6.000 rpm, suportă un regim maxim de 6.800 rpm, iar cuplul maxim de 850 Nm este disponibil de la 2.250 rpm și rămâne constant până la 4.500 rpm.
Din cauză că fibra de carbon se delaminează în off-road, inginerii Lamborghini au decis să nu o utilizeze preferând aluminiul și oțelul înalt aliat. Ei au reușit să coboare masa puțin sub 2.200 kg, astfel că Urus are cel mai bun raport masă putere din segmentul SUV-urilor sport, de numai 3,38 kg/CP.
Prețul de bază al lui Urus pornește de la 206.019 euro fiind mai ieftin decât Bentley Bentayga W12. Un diesel ca la Bentayga este exclus dar o versiune Plug-In Hybrid este în discuție.