Ți-a expirat permisul? Cum îl schimbi și cât te costă

Ți-a expirat permisul? Cum îl schimbi și cât te costă

Ca și restul actelor permisele auto au valabilitate limitată și e nevoie de un parcurs birocratic pentru a obține un act cu o nouă valabilitate administrativă.

Un permis auto categoria B are o valabilitate de 10 ani. Pentru obținerea unui permis auto cu o nouă valabilitate trebuie parcurse următoarele etape.

În primul rând ai de făcut un drum la medicul de familie pentru obținerea unei adeverințe care să ateste că ai capacitatea de a conduce un autoturism.

Cu această adeverință te programezi la o clinică autorizată să efectueze controale medicale necesare pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule. Această etapă îți va scoate din buzunar între 125 și 250 de lei.

Următoarea etapă presupune un drum la un centru de copiere pentru că vei avea nevoie de actul de identitate în original și în copie atunci când te vei prezenta la ghișeu.

Taxa pentru eliberarea unui permis cu o nouă valabilitate administrativă este de 68 lei și se achită direct la ghișeu. Această taxă poate fi plătită și unitățile Poștei Române.

Dovada platii contravalorii permisului de conducere (in valoare de 68 de lei) – se poate achita prin mai multe metode: la trezorerie, online, sau prin mandat postal.

 

Ți-a expirat permisul? Cum îl schimbi și cât te costă

Să recapitulăm – ce documente trebuie să ai la tine când te prezinți la Direcția Regim Permise De Conducere:

– Actul de identitate, original și copie (cetățenii străini au nevoie de cartea de rezidență, permis de ședere, certificat de înregistrare însoțit de pașaport).

– Permisul vechi de conducere, însă doar în cazul în care acesta a fost deteriorat, sau pentru schimbarea valabilității. Dacă permisul a fost pierdut sau furat, se va declara acest fapt prin completarea cererii.

– Cerere tip – aceasta se editează la ghișeu și se completează cu informații privind fișa medicală și dovada plății contravalorii permisului de conducere.

– Dovada plății contravalorii permisului de conducere

– Fișa medicală schimbare permis auto.

Dacă ai noroc reușești să dispui de toate aceste documente într-o zi lucrătoare. Trebuie să aloci și cel puțin 200 de lei pentru a obține un nou permis de conducere.

Trebuie să mai știi că au avut loc modificări în legislație și dacă suferi de o serie de afecțiuni există posibilitatea să nu mai poți obține dreptul de a conduce. Iată LISTA COMPLETĂ a bolilor care te pot lăsa fără permis.

Se putea face altfel eliberarea unui permis de conducere românesc cu o nouă valabilitate administrativă?

Da. Mult mai simplu dar imposibil la noi. Pe baza CNP-ului autoritățile pot avea acces la toate datele cerute mai sus.

Singura etapă care ar fi trebuit parcursă ar fi fost cea a controlului medical de specialitate. Cu acea adeverință te puteai prezenta la  Direcția Regim Permise De Conducere care are acces așa cum spuneam la toate aceste date ( Carte de Identitate, Card Național de Asigurări de Sănătate) și nu ar mai fi fost nevoie de aceast parcurs birocratic. Dar asta e deja o altă temă!

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top