Pentru că petrecem destul de mult timp în mașină este normal să avem tot felul de activități. De la vorbitul la telefon, verificarea mesajelor, e-mailurilor, știrilor de actualitate, până la mâncatul la volan, sesiunea de karaoke și chiar refacerea machiajului, în mașină găsim locul perfect pentru a alunga plictiseala. Ce credeți că mai fac oamenii în mașină, pe lângă cele menționate mai sus? Selfie. Da, selfie. De ce simțim nevoia să facem acest lucru? Ei bine, psihologii au găsit explicații pertinente pentru acest comportament.
Conform Diane.ro, iată explicațiile psihologilor:
Atragerea atenției – Oamenilor le place să fie remarcați pe site-urile sociale și toate like-urile și comentariile primite la fotografiile lor reprezintă o modalitate foarte directă și rapidă de a se simți complimentați și de a-și satisface orgoliul personal.
Mărirea respectului de sine – tinerii conduc în topul celor care își fac selfie nu numai pentru că își petrec foarte mult timp online, ci și întrucât o mare parte dintre ei au probleme legate de respectul față de ei înșiși.
Exhibiția. Natura umană ne îndeamnă frecvent să ne etalăm, să ne expunem ostentativ cele mai mari împliniri personale.