Toyota Prius a știut întotdeauna cum să dribleze pompa de benzină, iar acum, grație particulei Plug-in, poate reduce conceptul de benzinărie la nivelul de magazin non-stop cu prețuri peste medie.
- Consum extrem de mic de combustibil
- Diferenta prea mare de pret fata de Prius clasic
- autonomie pur-electrica modesta
Nu puțini au fost cei care au spus că Toyota își irosește resursele investind atât de mult în proiectul Prius. Aparent o mașină desenată stânagaci, cu o ținută dinamică modestă și un preț care îi făcea pe mulți să dea ochii peste cap, Prius a ajuns azi la a treia generație timp în care a contabilizat 3 milioane de unități vândute. Sigur că dacă îl compari cu modelele convenționale cifra nu mai pare atât de mare, dar atunci când te gândești că vorbim despre o tehnologie nouă ce definește o nișă destul de îngustă lucrurile prind o cu totul altă perspectivă.
Prin urmare, putem spune că ne aflăm la debutul erei Prius, debut pe care Toyota trebuie să îl capitalizeze la maxim. Cum una dintre problemele principale ridicate de clienți a fost autonomia electrică destul de modestă a lui Prius (noi am reușit un maxim de 3 km în testul de acum un an) Toyota oferă o nouă versiune Plug-in la pachet cu un acumulator Li-ion și posibilitatea de încărcare directă la priză.
Tehnologia nu este una exagerat de complexă, fiind folosită la o scară similară de mai mulți dintre concurenții lui Prius, așa că fiabilitatea nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Secretul stă în densitatea electrică superioară a acumulatorului Li-ion, în comparație cu cel bazat pe nichel-metal folosit în continuare de restul gamei Prius. Grație acestei particularității a tehnologiei Li-ion Prius Plug-in oferă o autonomie pur electrică anunțată de 15 km și un timp de încărcare de o oră și jumătate la o priză clasică de 220V. Noul acumulator ocupă exact același spațiu ca cel vechi, sub planșa portbagajului, în timp ce sistemul de încărcare plus alte elemente auxiliare au adus un plus de greutate de 25 kg. Din exterior versiunea plug-in poate fi diferențiată prin câteva mici artificii de design: o bară cromată la nivelul calandrului, faruri cu interior închis la culoare, stopuri asemenea, un capac pentru încărcarea de la priză și un nou logo Hybrid Synergy Drive.
Înăuntru trebuie să te pricepi pentru a sesiza cele două butoane noi (și mici) care au apărut, responsabile cu setarea orei la care vrei să fie încărcată mașina atunci când ea se află la priză. În rest, trebuie să recunosc că nu mai sunt la fel de impresionat de interiorul lui Prius așa cum eram acum cinci ani când m-am urcat în generația precedentă. Sigur că formele rămân interesante, în special volanul mic și oval și selectorul by-wire ce pare că plutește pe o prelungire a consolei mediane, dar în rest a început să se simtă trecerea anilor. Singurul atu pe care îl pot acorda materialelor ține de faptul că ele au fost obținute prin reciclarea plasticului, în timp ce ambele ecrane digitale se prezintă cu pixelii la vedere, o chestie care nu vrei să o vezi la o mașină ce trece cu brio de 40.000 de euro.
La capitolul plusuri merită trecut spațiul interior destinat pasagerilor de pe banchetă și volumul portbagajului, undeva în media superioară a segmentului compact, acolo unde Prius și-a setat ambițiile dimensionale. La drum, Prius Plug-in păstrează coordonatele clasice ale unei mașini gândite pentru a salva planeta, cu reacții destul de lente și o ținută de drum ce oferă prioritate evidentă confortului.
Autonomia electrică cu un plin de baterie depinde de o suită considerabilă de factori, dar eu nu v-aș recomanda să o luați în calcul pentru mai mult de 10 km pur electrici. Dincolo de această valoare preia motorul pe benzină, dar o face discret și fără a genera un consum mare. Spre exemplu, în timpul testului am obținut un 4,5 l/urban și un 3,8 l extraurban, amândouă valori înregistrate fără o încărcare în prealabil a acumulatorului. Această eficiență aproape fără rival a lui Prius derivă din modul în care sistemul hibrid reușește să se folosească la maxim de fiecare moment în care motorul pe benzină poate fi oprit și energia cinetică recuperată.
Dacă insiști să urmărești modul în care el funcționează vei rămâne surprins de cât de des are loc trecerea de la benzină la electric și invers și mai ales de faptul că tu nu sesizezi aceste treceri. Dacă se justifică sau nu să plătești 12.200 de euro în plus față de un Prius clasic pentru o autonomie electrică de 10-15 km asta depinde foarte mult de accesul tău la încărcări frecvente. Dacă ai o priză acasă și eventual una la muncă, investiția merită, dacă nu, să plătești atât de mult în plus pentru un Prius fracțional mai bun, nu este chiar o alegere înțeleaptă. Prin urmare, la cât mai multe prize…
Date tehnice: | Toyota Prius Plug-in |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | Plug-in Hybrid |
Nr. usi/locuri | 5/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1420/1805 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4460/1745/1490 |
Ampatament | |
Volum portbagaj [l] | 445 () |
Motor si transmisie | |
Tip motor | Plug-in Hybrid |
Combustibil | Hibrid |
Cilindree [cmc] | 1798 |
Sistem alimentare | injectie directa+electric |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 100(136)/4000 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 207/ |
Cutie de viteze | Automata/CVT |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 180 |
0-100 km/h [s] | 10.7 |
Consum urban/extra/mixt | //2.1 |
Emisii CO2 [g/km] | 49 |