Președintele companiei Toyota consideră că oamenii ar trebui să aibă de ales, nu să fie obligați să cumpere mașini electrice.
În 2023, Toyota a vândut mai multe mașini decât oricând, dar vehiculele electrice au avut un impact minim asupra creșterii. Din cele 11.233.039 de mașini livrate, doar 104.018 au fost electrice. Și numai 0,926% din cele vândute anul trecut de către Toyota, Lexus și celelalte subsidiare au fost EV-uri. Având în vedere acest lucru, compania consideră că încă este nevoie de motoare termice.
În timpul unui discurs ținut în fața a 200 de manageri și directori ai corporației, președintele Akio Toyoda a reafirmat planurile pentru un „proiect major de dezvoltare a motoarelor“. Declarația sa este în concordanță cu un anunț făcut la Salonul auto de la Tokyo din 2024, unde a afirmat: „Mă folosesc de această ocazie pentru a spune tuturor că vom continua să facem motoare“.
În timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri, Toyoda și-a exprimat convingerea că vehiculele electrice nu vor depăși niciodată o cotă de piață de 30%, indiferent de progresele tehnologice. Prin urmare, restul, de 70%, va fi reprezentat de automobilele pe benzină, hibride și cu pile de combustie. De asemenea, a menționat că motoarele termice pe bază de hidrogen ar putea fi o potențială soluție. Dieselul nu a fost pomenit.
În timp ce răspundea la întrebările jurnaliștilor, Toyoda nu s-a concentrat doar asupra decarbonizării. El a abordat și delicata problemă a locurilor de muncă: „Dacă trecem brusc la EV-uri, sunt sigur că cei 5,5 milioane de oameni din industria auto din Japonia care și-au petrecut viața lucrând la motoare vor începe să se întrebe ce rost a avut. Unii dintre furnizorii noștri pentru motoare nici măcar nu pot convinge băncile să le împrumute bani“.
Invazie de EV-uri
Așadar, am ajuns în punctul în care anunțarea unui nou motor termic este o surpriză. În 2024, constructorii de automobile se concentrează cu precădere asupra planurilor de a realiza noi EV-uri. Unii merg chiar până la a afirma că vor înceta producția de mașini cu motoare termice în următorii ani. De exemplu, mărci precum Jaguar, Chrysler, Lotus, Aston Martin, Bentley, Buick, Cadillac, Rolls-Royce, Genesis, Maserati, Mini, Opel/Vauxhall și Volvo s-au angajat să devină pur electrice până la sfârșitul deceniului. Chiar și Lexus, marcă a companiei Toyota, s-a angajat să oprească vânzările de mașini cu motoare termice până în 2035.
În Europa, Stellantis promite să vândă numai vehicule electrice până la sfârșitul deceniului. De asemenea, Mercedes intenționează să treacă la vehicule complet electrice pe Bătrânul Continent, până în 2030, dar numai „acolo unde condițiile de piață permit“. Audi va înceta să mai fabrice mașini cu motoare termice în 2032. BMW încă nu a stabilit o dată-limită. Iar Volkswagen își propune să fabrice doar vehicule electrice în Europa, începând cu 2033.
Toyota vede lucrurile diferit, considerând că EV-urile nu pot fi singura soluție pentru a atinge neutralitatea emisiilor de carbon. Akio Toyoda a menționat că infrastructura de încărcare este departe de a fi gata, subliniind că, în întreaga lume, „un miliard de oameni trăiesc fără acces la electricitate“. Având în vedere că Toyota vinde mașini în aceste regiuni, a miza totul pe EV-uri nu ar avea sens.
Sursă: Motor1.com