Toyota a anunţat joi că va rechema la service un număr de 1,6 milioane de vehicule vândute în toată lumea din cauza unor probleme la airbag-uri.
Toyota a explicat că a decis să recheme la service 1,06 milioane de automobile, dintre care 946.000 vândute în Europa, în principal modelele Avensis şi Corolla, pentru înlocuirea airbagului.
O altă rechemare vizează alte 600.000 de automobile, dintre care 255.000 de unităţi în Europa. În cazul acestor vehicule, trebuie instalat un nou sistem de umflare a airbagului pe partea pasagerului. Sistemul actual produs de Takata “prezintă un risc de activare anormală în caz de accident”, explică constructorul auto.
Aceasta este a treia acţiune de rechemare la service lansată de Toyota în două luni. La începutul lunii septembrie, Toyota a rechemat la service un număr de 1,03 milioane de vehicule hibride, inclusiv modelul Prius, vândute în Japonia, America de Nord şi Europa, din cauza unei probleme de cablaj care poate provoca, în anumite condiţii de uzură, un scurt circuit.
Și BMW a anunţat recent că a decis să recheme la service aproximativ 1,6 milioane de automobile diesel pentru a repara o posibilă problemă care ar putea declanşa un incendiu la motor.