Aflat la primul sezon în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, pilotul Bogdan Talaşman se află în continuare în stadiul de acumulare de informaţii şi experienţă. Mai mult, Transilvania Rally venea şi cu o modificare în cadrul echipajului, Bogdan fiind nevoit să concureze cu un nou navigator. Chiar şi aşa, după o serie de aventuri, raliul s-a terminat cum nu se putea mai bine pentru echipajul 485.
Al patrulea raliu din sezonul 2014, al
patrulea raliu din carieră; de data aceasta cu o mica schimbare în cadrul
echipajului. Bogdan Talaşman, concurentul cu numărul 485 în cadrul Cupei Dacia
în 2014, i-a oferit un bilet de voie navigatorului său, Andrei Mitraşcă, pentru
a participa la celebra cursă de viteză în Coastă de la Pikes Peak (Colorado,
SUA). Acestea fiind datele problemei, pilotul din Buftea a avut curajul să
apeleze la un navigator cu experienţă limitată, fiind convins că dincolo de
aspectul sportiv, într-un echipaj de raliuri primează atmosfera din maşină.
Cu Radu Gurămultă în dreapta şi cu un
Andrei Mitraşcă prezent sufleteşte de peste mări şi ţări, Talaşman a început nu
tocmai fericit competiţia de la Cluj. După ce drumul spre inima Transilvaniei a
fost marcat de ruperea sistemului de eşapament al automobilului de recunoaştere
a traseului, prima zi de recce a fost marcată de un incident la acelaşi
vehicul, ruperea distribuţiei transformând programul de recunoaşteri într-o
vizită inopinată şi lungă la un atelier mecanic din Cluj.
Mulţumită priceperii şi bunăvoinţei
băieţilor de la service, care au înţeles foarte bine situaţia, recunoaşterile
au putut fi reluate fără probleme a doua zi, chiar dacă programul devenise mult
mai solicitant. După un adevărat maraton între service-uri auto şi probele din
judeţul Cluj, Transilvania Rally a debutat vineri pentru echipajul Bogdan
Talaşman/Radu Gurămultă într-o notă pozitivă. O trecere curată, fără riscuri
inutile pe proba Făget, o superspecială alergată eficient (chiar dacă aceste
probe nu sunt chiar pe placul lui Bogdan) şi o specială de noapte în care ritmul
a fost ponderat, cel mai important fiind că nu s-a greşit, au făcut ca seara să
se încheie cu zâmbetul pe buze.
A doua zi urma greul cursei, cu probe
lungi, tehnice şi etape de legătură obositoare. Anularea primei probe – Tarniţa
I (din cauza accidentelor care nu au mai permis încadrarea în planul orar), a
crescut puţin tensiunea, concursul având să debuteze, efectiv, pe probele înguste
şi foarte tehnice Beliş, Râşca. Bogdan a mers curat, fără exagerări, conştient
de faptul că cea mai mică neatenţie se poate sfârşi cu un abandon nedorit. Apoi
şi-au intrat în rol anvelopele de asfalt care, pe proba Floreşti, parcursă de
două ori (PS 7, PS 8), l-au pus pentru prima dată pe Talaşman în ipostaza de a pilota
în această configuraţie pe macadam.
Ziua finală a Transilvania Rally a
continuat cu o a doua buclă pe specialele Tarniţa – Beliş – Râşca, alergate în
stilul caracteristic al pilotului din Buftea, adică fără excese inutile, dar cu
o sumedenie de informaţii acumulate în vederea competiţiilor următoare. Ea s-a
încheiat în ton festiv, cu superspeciala de la Polus Center. Odată cu ultimul
steag de sosire depăşit în trombă echipajul Bogdan Talaşman/Radu Gurămultă şi-a
asigurat un loc patru în clasamentul Cupei Daci 2014 şi, mai important, prima
poziţie a podiumului piloţilor debutanţi în cadrul aceleaşi competiţii; acesta
fiind şi obiectivul pilotului pentru sezonul 2014. După Cluj urmează Bacău, cu
un Bogdan mai sigur, mai experimentat şi mai stăpân pe automobilul de concurs
şi cu întoarcerea lui Andrei Mitraşcă în cadrul echipajului.
La finalul raliului, Bogdan Talaşman a
declarat: ˝Raliul Clujului a fost pentru mine o nouă premieră, specialele
acestuia fiind o necunoscută totală până în ziua recunoaşterilor. De asemenea,
a fost pentru prima dată când am mers cu anvelope de asfalt pe macadam.
Obiectivul meu şi a lui Radu a fost îndeplinit, am ajuns la finalul raliului,
chiar dacă ritmul nu a fost cel dorit, din motive pe care le vom remedia până
la Bacau, unde sper să ajung la cadenţa propusă. Îi urez pe această cale mult
succes lui Andrei Mitraşcă, pe care îl asigur de sprijinul nostru şi pe care îl
aştept învingător înapoi în drepta mea pentru etapele următoare din CNRD 2014.
Le mulţumesc tuturor celor care ne-au susţinut, în orice fel, fără de care nu aş
fi rămas cu o amintire deosebită de la Cluj în 2014.˝
La fel de entuziasmat ca şi colegul său
de echipaj s-a dovedit şi Radu Gurămultă: ˝Pentru mine Transilvania Rally 2014
a fost doar a doua competiţie pe care o trăiesc din maşină, după Raliul Braşovului
de la începutul anului. Drept pentru care îi mulţumesc lui Bogdan că a avut
încredere în mine, în primul rând, şi pentru că a contribuit decisiv la
dublarea experienţei mele de navigator. Le mulţumesc lui Andrei Mitraşcă şi lui
Costi Stratnic pentru că au contribuit la această formulă de echipaj şi îi ţin
pumnii ˝înfumuratului˝ pentru concursul de la Pikes Peak. Mult succes, Andrei!
Îi felicit pe organizatori şi pe toţi cei implicaţi în logistica acestui
eveniment, pe arbitri, pe cei din conducerea cursei şi, în special, pe toţi cei
din staff-ul nostru de asistenţă, fără de care nu am fi adăugat încă o cupă pe
raftul de acasă. Am plecat de la Cluj mulţumiţi, fericiţi, mai ales pentru
faptul că am reuşit să transformăm un şir de ghinioane într-un succes important
pentru noi. Îl anunţ pe această cale pe Bogdan că are de dat o bere gigant la
sfârşitul sezonului, atunci când se va încorona drept debutantul anului la Cupa
Dacia.˝Credit foto: RallyZoom.ro