Cine are drum la Sibiu în weekendul 12-14 august poate vedea cele mai interesante modele clasice, youngtimer și electrice înscrise în raliul de regularitate Transylvania Classic 2021.
Între 12 și 14 august orașul Sibiu este din nou punctul de întâlnire al pasionaților de mașini clasice, dar și a celor care vor să descopere noile modele electrice. La ediția din acest an a raliului de regularitate Transylvania Classic sunt de înscrise deja 70 de echipaje, 19 dintre ele fiind înscrise în competiția dedicată mașinilor electrice. Înscrierile sunt încă deschise până în săptămâna evenimentului și se pot face pe site-ul oficial transylvaniaclassic.com.
Transylvania Classic 2021
Traseul competiției dedicate vehiculelor istorice și electrice are peste 400 kilometri și îi va purta pe concurenți prin cele mai frumoase locuri din județul Sibiu, punctele de atracție principale fiind Biertan, Păltiniș, Poiana Sibiului și, desigur, celebrul Transfăgărășan.
Startul festiv al competiției este programat joi, 12 august, de la ora 19:00, în Piața Mică din Sibiu, echipajele urmând să facă un tur demonstrativ pe străzile din centrul orașului. Vineri, 13 august, startul se va da la ora 12:00, iar echipajele înscrise în competiția de regularitate vor descoperi Mărginimea Sibiului și vor trece prin Șura Mică, Ocna Sibiului, Mândra, Ludoș, Apoldu de Jos, Miercurea Sibiului, Dobârca, Poiana Sibiului, Tilișca, Săliște, Sibiel, Orlat, Gura Râului, Rășinari pentru a ajunge apoi din nou în Piața Mică din Sibiu.
Sâmbătă, 14 august, participanții vor descoperi cealaltă jumătate a județului, punctul culminant fiind urcarea pe Transfăgărășan, până la Bâlea Lac, la o altitudine de 2.043 metri. Startul din Sibiu este programat la ora 07:00, trecerea pe Transfăgărășan fiind în jurul orei 08:00.
După coborârea Transfăgărășanului se va pleca spre Biertan, pe traseul Săsăuș – Chirpăr – Nocrich – Alțâna – Bârghiș – Pelișor – Richiș. După Biertan, concurenții vor pleca spre Mediaș și apoi vor reveni la Sibiu, în Piața Mică, pe traseul Șeica Mare – Slimnic – Șura Mare.
Festivitatea de premiere este programată sămbătă, la ora 20:30, în Piața Mică din Sibiu.