Un Ferrari FF a intrat la apă pe centura Londrei (video)

Ferrari FF a intrat la apă

Ne gândeam că doar în București se inundă drumurile când plouă masiv sau se sparge o conductă. Iată însă că asemenea evenimente neplăcute se pot întâmpla și într-o metropolă ca Londra unde o stradă a devenit râu în câteva momente și un Ferrari FF a intrat la apă.

Privind imaginile nu ne vine să credem mai ales că acestea sunt din Londra. Un Ferrari FF cu motor V12 de 660 CP a făcut o baie neplanificată cu implicații majore asupra stării sale tehnice.

În primul moment ne-am gândit că inundarea străzii a avut loc în urma unei ploi torențiale. Însă nu a fost așa.
Supercoupe-ul Ferrari FF a intrat la apă pe 6 iulie în jurul orei 15:30 în timp ce circula liniștit pe ringul de nord al Londrei A406 în urma unei întâmplări nefericite.

O conductă de apă cu un diametru relativ mare de 24 inci (circa 60 cm) s-a spart și drumul s-a transformat rapid într-un râu.

Probabil din cauza debitului mare, această conductă a produs un mic dezastru. În fotografiile prezentate  se observă Ferrari FF în prim plan sub apă iar în sptaele lui mai multe mașini care pălutesc în apă.

Conform Poliției londoneze, pe lângă Ferrari FF alte șapte vehicule au fost surprinse de inundație. Din fericire nimeni nu a fost rănit și toți cei care se aflau mașini au fost salvați.

În schimb, nu se știe nimic despre starea tehnică a mașinilor inundate. Din cauza nivelului ridicat al apei este foarte posibil să fi intrat apă în motoare. Dacă acest lucru s-a întâmplat și mootrul V12 a luat apă, atunci paguba este majoră.

Rămâne de văzut dacă acest Ferrari FF își va mai putea etala vreodată cei 660 CP pe asfalt pentru că între timp apa s-a scurs și centura Londrei este din nou uscată.

Chevrolet Silverado recuperat de pe fundul mării după 2 ani

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top