Un proprietar de Dodge și-a pus monitoare la ceafă!

Dodge Challenger cu 6 monitoare (4)

Dacă credeați că le-ați văzut pe toate, iată ceva care s-ar putea să vă sucească mințile. De tot și la propriu! Un american își vinde Dodge-ul cu 6 monitoare. Unde a avut loc să le pună pe toate? Pe fețele tetierelor, orientate către sensul de mers. Așa că drum bun… cu spatele la drum!

Mașina, un Dodge Challenger din 2010, este oferită spre vânzare la o reprezentanță din Ohio, Statele Unite. Muscle car-ul este propulsat de un motor V6 diesel și este, se pare, unic în lume. Are nu mai puțin de 6 monitoare.

Dodge Challenger cu 6 monitoare (1)

Poftim? Șase? Unde a avut loc să le monteze pe toate? Este montat câte unu pe fiecare dintre tetiere. Dar ce este special la această mașină este că toate ecranele sunt îndreptate către față. Așa că ocupanții mașinii ar trebui să stea cu fața la spate ca să vadă imaginile afișate. Iar când se uită totuși la drum, își vor rezema capul de… confortabilele LCD-uri.

Acestea sunt patru, dar anunțul de vânzare vorbește despre șase. Probabil celelalte două sunt sub coloana de direcție sau în buzunarele ușilor. Oricum, undeva unde sunt imposibil de privit.

Cât costă mașina cu monitoare la ceafă? Aflați pe site-ul MissAuto.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top