Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au câștigat 14 din cele 21 de probe speciale din Raliul Mexicului și erau lideri detașați în Production Cup din WRC 2, dar echipajul Napoca Rally Academy a fost nevoit să abandoneze la jumătatea ultimei probe speciale.
14 victorii pe probele speciale, dintre care una la egalitate de timp cu Masimiliano Rendina, campionul en-titre. O evoluție excelentă pe 20 din cele 21 de probe speciale pe macadam din Raliul Mexicului, una dintre cele mai dificile provocări din cariera juniorului Napoca Rally Academy.
Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi nu au reușit să savureze însă cea de-a doua victorie consecutivă din Production Cup. Pe ultima probă specială diferențialul mașinii Subaru Impreza a cedat și echipajul Napoca Rally Academy a fost nevoit să abandoneze.
“Este greu să spun foarte multe acum după tot efortul depus în această etapă. Desigur, rămâne experiența adunată aici, performanța întregii echipe, susținerea tuturor, dar ar fi fost mai frumos să o răsplătim cu 25 de puncte. Vom fi însă mai puternici și mai rapizi în Argentina”, a spus Simone Tempestini.
Pentru echipajul Napoca Rally Academy, următoarea provocare din Campionatul Mondial de Raliuri este Raliul Argentinei (23 – 26 aprilie), dar până atunci juniorul NRA va lua startul și la prima etapă din campionatul intern programată în perioada 27 – 28 martie, la Brașov.