Un robo-taxi autonom dezvoltat de Continental, prezentat la Timișoara

Continental Timișoara vehicul autonom 2

Compania de tehnologie Continental a prezentat, pentru prima dată în România, o mașină autonomă, platformă de dezvoltare pentru o gamă largă de tehnologii destinate funcționării sistemelor de mobilitate fără șofer.

Compania este convinsă că aceste vehicule autonome, propulsate electric – fără șofer, volan sau pedală de frână – vor aduce o contribuție importantă la îmbunătățirea traficului și, în consecință, și a calității vieții în zonele urbane. Dezvoltarea acestui vehicul autonom a fost realizată împreună cu compania EasyMile.

„Industria auto trece printr-o transformare completă, de la una în care mașina reprezintă un concept format din componențe la un vehicul care are în prim plan funcționalitățile și software-ul. Mașina devine un smartphone pe roți, cu funcții precum aplicațiile în top, urmate la nivel secund de un sistem de operare, apoi de 4-5 computere cu o putere ridicată de calcul, iar abia apoi vin componentele precum senzorii și actuatorii. Nu mai putem discuta despre vehicule individuale, ci despre interconectarea lor care merge în direcția unui ecosistem de mobilitate inteligentă, integrând diverse modalități de transport, de la trotineta și bicicleta eletrice la mașini și chiar sisteme de transport public. Așa cum este chiar robo-taxiul prezentat azi. Acest vehicul autonom prezintă performanța și maturitatea unei game de tehnologii Continental pe care le vedem deja folosite în multe modele diferite de mașini care circulă astăzi în trafic. Vorbim despre produse și tehnologii, precum și cele care vizează zona de siguranță atât a pasagerilor, cât și a celorlalți participanți la trafic”, a declarat Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.

Vehiculul autonom a fost testat în Piața Unirii din Timișoara. Sute de persoane au experimentat deplasarea într-o mașină fără șofer.

Investițiile companiei Continental reprezentă un nou pas spre o mobilitate mai modernă, mai sigură, mai conectată, mai convenabilă, mai inteligentă, mai sustenabilă și capabilă să ofere soluții provocărilor din industrie.

Tehnologia pentru vehicule autonome, pe care Continental și EasyMile o folosesc, este gata pentru producția de serie și este deja utilizată la nivel mondial, în mai multe localități, unde vizează trasee publice, zone delimitate de la sediile companiei, campusuri universitare sau zone de târguri. Este de așteptat ca, în doar câțiva ani, acest vehicul cu conducere autonomă să devină un plus important la sistemele de mobilitate existente, deoarece sunt ecologice, flexibile, sigure și, prin urmare, potrivite pentru numeroase sisteme de transport.

Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluții sigure, eficiente, inteligente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2021 o cifră de afaceri de 33,8 miliarde de euro și are în prezent peste 190.000 de angajați în 58 de țări și piețe. În 8 octombrie 2021, compania a aniversat 150 de ani de la înființare.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top