Un studiu BCG dă o nouă perspectivă asupra pieței mașinilor electrice

Mercedes-Benz G 580 EQ - studiu BCG mașini electrice premium lux

Studiul Europe’s High-End Buyers Rethink EV Ownership, realizat de Boston Consulting Group (BCG), arată că aproape 40% dintre cumpărătorii europeni de vehicule premium și de lux intenționează să achiziționeze prima lor mașină electrică în următoarele 12 luni.

După încetinirea rapidă a creșterii pieței europene de vehicule electrice, o nouă generație de cumpărători de mașini de lux ar putea contribui la revenirea acestui segment. Conform studiului Europe’s High-End Buyers Rethink EV Ownership, 38% dintre consumatorii din segmentul de lux care intenționează să achiziționeze un automobil de peste 80.000 de euro în următorul an iau în considerare o mașină electrică. Iar dintre acești potențiali cumpărători 64% ar opta pentru un vehicul electric în locul unuia cu motor cu combustie internă, dacă modelele ar oferi specificații comparabile.

Din 2019 până în 2022 segmentele premium (cele cu prețuri între 50.000 de euro și 80.000 de euro) și premium+ și de lux (prețuri de pe ste 80.000 de euro) au condus la creșterea vânzărilor de vehicule complet electrice (BEV) în Europa. Cu toate acestea, ritmul de creștere al pieței vehiculelor premium+ și de lux s-a redus de la 22% în 2022 la 19% în 2023, contribuind la o încetinire generală a segmentului mașinilor electrice care continuă până în prezent.

O combinație de factori macroeconomici și perturbări tehnologice a încetinit vânzările de electrice premium+ și de lux. La scăderea ritmului au avut un rol important și deciziile privind noile produse luate de producătorii de mașini care au căutat intens reducerea prețurilor. Tehnologia neconvingătoare, experiența de încărcare și autonomia dezamăgitoare, valoarea reziduală scăzută și vehiculele care nu au reușit să se ridice la înălțimea moștenirii mărcii au subminat experiența pe care o așteaptă consumatorii.

În acest context, clienții de mașini scumpe consideră, conform BCG, că producătorii de mașini high-end trebuie să ofere întreaga experiență – inclusiv timp de încărcare și autonomie acceptabile – pe lângă motoare puternice, confort și finisaje elegante pentru a redeveni atractivi.

Cercetarea BCG arată că numărul potențialilor cumpărători premium+ și de lux este în creștere, iar mulți dintre acești clienți, care au preferințe distincte și opinii ferme, sunt dornici să exploreze lumea mașinilor electrice. „Producătorii le pot (re)capta interesul – și o parte din portofelele lor – dacă ascultă cu atenție ce doresc acești consumatori de la o nouă mașină electrică”, notează analiștii BCG.

Studiul are la bază un sondaj realizat pe un eșantion de peste 5.000 de potențiali cumpărători de automobile din cele mai mari cinci piețe europene: Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Spania.

Cei aproximativ 2.500 de respondenți interesați de piața vehiculelor premium+ și de lux relevă apariția unui nou cumpărător de mașini electrice premium+ și de lux. Consumatorii din generațiile Millennial și Z reprezintă 70% dintre potențialii cumpărători. Acești consumatori sunt bine educați (85% au diplome universitare), urbani (75% locuiesc în orașe) și pregătiți să renunțe la motoarele cu combustie internă (ICE): 50% dintre toți cumpărătorii și aproape 40% dintre clienții premium+ și de lux spun că este probabil să cumpere prima lor mașină electrică în următoarele 12 luni.

„Producătorii de vehicule electrice au o oportunitate unică de a atrage o nouă generație de consumatori de lux”, a declarat Adam Karakas, partner al biroului BCG din Budapesta. „Pentru a reuși, trebuie să ofere vehicule electrice cu specificații și caracteristici adecvate la un preț competitiv. Acești consumatori sunt dornici să exploreze piața vehiculelor electrice, dar sunt, de asemenea, familiarizați cu tehnologia digitală și sunt sensibili la menținerea valorii”, a completat Karakas.

Timpul și experiența de încărcare reprezintă principalele obstacole în calea adopției, 46% dintre respondenți fiind preocupați de lipsa stațiilor de încărcare rapidă, de timpii lungi de așteptare și de costul instalării încărcătoarelor private.

Distanța parcursă de o baterie complet încărcată și efectul vremii reci asupra autonomiei sunt factori limitativi pentru 44% dintre cumpărătorii de automobile premium+ și de lux, care se așteaptă la o autonomie mai mare între încărcări: 500 km față de 470 km și, respectiv, 450 km pentru cumpărătorii premium și de volum.

Aproape 40% dintre clienții de mașini premium+ și de lux menționează durata de viață a mașinii și a bateriei ca fiind probleme care afectează atractivitatea electricelor, în special dacă este vorba despre al doilea sau al treilea proprietar, dar și scăderea valorii de revânzare.

Nu în ultimul rând, potențialii clienți își doresc ca noua lor mașină electrică să posede un element de atemporalitate în design, precum bijuteriile clasice sau ceasurile de lux.

Viitorii cumpărători de mașini electrice au așteptări mari în ceea ce privește experiența digitală în mașină și „prospețimea” vehiculului – o mașină cu cel mai recent sistem evolutiv de operare, primind prin update over-the-air noi caracteristici de la producător, pe parcursul duratei sale de viață.

„Constructorii de mașini tradiționali trebuie să țină pasul în cursa digitală, pe măsură ce producătorii nativi electrice ridică ștacheta. Dar acești factori nu sunt suficienți. Siguranța și confortul, precum și designul interior rămân importante. Prin urmare, producătorii trebuie să înscrie designul vehiculelor în moștenirea mărcii lor, menținând performanța și confortul și evitând diferențierea radicală între ICE și BEV”, notează cei cinci realizatori ai studiului BCG – Kathrin Pannier, Mikaël Le Mouëllic, Albert Waas, Christoph Gauger și François Bastard.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top