… acolo începe aventura, iar o aventură la bordul unui Can am Maverick X3 oferă o porție de adrenalină suficientă pentru orice împătimit. O mașinărie care știe să se cațere, să gliseze și să accelereze ca o mașină sport. Doar că pe drumuri neamenajate.
Am răspuns invitației Euronautica, importator al mărcii Can-Am în România și organizator al evenimentului. Pe o verme ploioasă, ce nu promitea nimic din distracția și adrenalina ce urma să vină, am ajuns la circuitul Titi Aur din Crevedia. Privirea mi-a fost atrasă din primul moment de către vehiculul celor de la Can-am încă din clipa în care l-am văzut. Un vehicul construit doar din tubulatură metalică, ceva elemente de caroserie din plastic la partea frontală și două portiere “de sinucigaș” care se deschid spre înapoi. În interor (impropriu spus interior pentru că tot sub cerul liber ești) sunt două scaune, câteva butoane, două pedale, un volan și schimbătorul de viteze al cutiei automate.
Pe traseul de la Academia “Titi Aur” există amenajat un traseu de macadam unde se pot testa vehiculele de teren. Într-o anume configurație, pe acesta se poate merge tare, sau foarte tare! Adică pentru cineva care știe sau vrea să învețe să piloteze este o locație perfectă pentru a învăța un derapaj controlat pe macadam. Iar Can-Am Maverick X3 X DS și X RS sunt vehicule ideale pentru a învăța așa ceva.
Spre deosebire de autoturisme unde trebuie deseori făcut un balans, la cele două este suficient să iei puțin de volan și să calci accelerația la podea. Va glisa controlabil, progresiv, instantaneu. Ce-i drept, mai progresiv la X DS decât la X RS care este dotat cu motor turbo. Masa proprie mică și tracțiunea spate sunt două ingrediente excelente pentru a reuși așa ceva. Dar, dacă situația se complică și aveți de parcurs zone cu adevărat dificile de off-road, puteți selecta tracțiunea integrală și depăși cam orice obstacol. Obstacole unde un vehicul de teren clasic ar avea nevoie de mult efort să-l depășească. Dar, repet, fiind vorba despre un cadru tubular și două portiere bune mai degrabă să vezi după culoare care este mașina ta decât pentru a asigura vreo protecție, rezultatul este un vehicul foarte ușor. Denumirea de “SSV” vine de la faptul că cei doi ocupanți stau unul lângă altul, spre deosebire de ATV-uri unde sunt unul în spatele celuilalt.