UNSAR: Un accident auto costă, în medie, cu 28% mai mult în România decât în Polonia

Cum să eviți un accident accidente RCA asigurare soferi

România conduce în topul ţărilor europene cu circa 400.000 de accidente rutiere în fiecare an, situându-se şi în topul despăgubirilor plătite în cazul fiecărui accident în baza poliţelor RCA.

România conduce în topul ţărilor europene cu circa 400.000 de accidente rutiere în fiecare an, situându-se şi în topul despăgubirilor plătite în cazul fiecărui accident în baza poliţelor RCA (dauna medie RCA), arată datele transmise de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

„Concret, pentru fiecare accident, asigurătorii din România plătesc în baza poliţelor RCA despăgubiri de peste 2.160 euro, mai mult decât în alte ţări din Europa Centrală şi de Est. Pentru comparaţie: în Polonia, dauna medie RCA este de 1.690 euro, în Ungaria 1.920 euro, iar în Croaţia 2.010 euro. Acest lucru înseamnă că, pentru fiecare accident, în România se plătesc despăgubiri cu până la 28% mai mari decât în Polonia, cu 12% mai mari ca în Ungaria şi cu 7% mai mari decât în Croaţia”, susțin cei de la UNSAR.

Din păcate, România este fruntaşă şi la frecvenţa accidentelor rutiere – aceasta fiind dublă în România faţă de Polonia, de 2,6 ori mai mare decât în Ungaria şi de 3,8 ori mai mare decât în Croaţia.

„Provocăm mai multe accidente decât alte ţări şi plătim, în medie, mai mult pentru fiecare dintre ele – fapt care reiese şi din evoluţia ratei daunei RCA în primul trimestru al acestui an, în creştere de la 67% la 75%. Totodată, alt indicator cheie al industriei, rata daunei combinată RCA rămâne supraunitară (102%), în contextul în care despăgubirile plătite au crescut cu 43% faţă de primele trei luni ale anului trecut”, menţionează oficialii UNSAR.

Potrivit acestora, numărul accidentelor rutiere şi despăgubirile plătite ca urmare a acestora (dauna medie RCA) influenţează evoluţia primelor RCA. De altfel, conform unui sondaj de opinie realizat în acest an de IRES pentru UNSAR, 7 din 10 respondenţi sunt conştienţi de influenţa acestor doi factori asupra primelor RCA, chiar dacă situaţia individuală a unui şofer este pozitivă, fără accidente înregistrate.

În tot acest context, având în vedere şi falimentele recente ale unor asigurători care practicau preponderent asigurări RCA, reprezentanţii UNSAR susţin că devine absolut necesară modificarea corespunzătoare a Legii 132/2017 privind RCA – în sprijinul păgubiţilor şi al şoferilor români.

„Reamintim faptul că, în ciuda dificultăţii de a opera pe piaţa RCA, asigurătorii au plătit anul trecut, în baza poliţelor RCA, despăgubiri de circa patru miliarde lei. Practic, în fiecare zi calendaristică a anului 2022, industria de asigurări a plătit peste 2 milioane euro către păgubiţii implicaţi în accidente rutiere”, încheie reprezentanții UNSAR.

Înfiinţată în 1994, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Deschidere test stabilitate Alfa Romeo Stelvio

Test de stabilitate – Curbe periculoase

Probelor de dinamică pe care le realizăm, de obicei, pe pista noastră din Vairano, le adăugăm azi unul extrem de provocator: schimbarea

Mercedes-Benz-CLA-AutoExpert

Primul contact cu noul Mercedes-Benz CLA

Colegii de la Quattroruote au urcat la bordul viitorului Mercedes CLA, așteptat în 2025, pentru o foarte scurtă experiență ca pasageri. Ocazia

Scroll to Top