UPS utilizează rețeaua smart grid în Londra pentru a încărca simultan flota de vehicule electrice

UPS electric vehicle 1

Implementare inovativă a tehnologiilor pentru vehicule și încărcare, care marchează renunțarea la dependența de motoarele cu ardere internă

Un consorțiu condus de UPS (NYSE:UPS) a implementat o tehnologie revoluționară de încărcare în Londra, care permite reîncărcarea simultană a flotei de vehicule electrice, fără a fi nevoie de investiții pentru modernizarea rețelei electrice. Acest anunț marchează sfârșitul dependenței de vehiculele cu motoare cu ardere internă, permițând UPS să crească numărul de vehicule electrice care operează în centrul din Londra de la 65, în prezent, până la toate cele 170 de vehicule din centru. Acest  progres major – considerat o premieră mondială în ceea ce priveşte implementarea acestor sisteme pe scară largă – este rezultatul proiectului „Smart Electric Urban Logistics (SEUL)” realizat în colaborare cu compania de energie electrică UK Power Networks și Cross River Partnership, finanțarea fiind asigurată prin Biroul Britanic pentru Vehicule cu Emisii Scăzute.

„Credem că este o premieră mondială, lansată chiar în inima unei metropole. Utilizăm tehnologii noi pentru a elimina câteva dintre obstacolele majore în dezvoltarea vehiculelor electrice, anunțând o nouă generație de servicii de livrare urbane sustenabile atât în Londra, cât și în alte orașe importante din întreaga lume”, a declarat Peter Harris, director Sustenabilitate, UPS Europa. „Vehiculele electrice sunt parte integrantă a flotei UPS care utilizează combustibili alternativi și tehnologii avansate. Colaborarea cu UK Power Networks și Cross River Partnership marchează un punct de cotitură în ceea ce priveşte rentabilitatea implementării vehiculelor electrice, care vor juca un rol-cheie în asigurarea sustenabilității procesului de urbanizare la nivel global. Utilizăm tehnologii noi pentru a face procesul de încărcare mai inteligent, iar serviciile de livrare mai nepoluante.”

UPS consideră că, urmare a acestei inițiative şi a dezvoltărilor anunţate luna trecută cu privire la reducerea costurilor vehiculelor electrice, ne apropiem tot mai mult de momentul în care costurile de achiziție pentru lansarea unui vehicul electric pe șosea, inclusiv costurile asociate obținerii de energie pentru vehicul, vor fi mai mici decât costurile echivalente pentru vehicule diesel. Această evoluție va contribui la facilitarea utilizării vehiculelor electrice pe scară largă în orașele lumii, reprezentând o componentă esențială în abordarea provocărilor legate de calitatea aerului în mediile urbane.

„Această soluție revoluţionară a permis UPS să-și mărească flota de vehicule electrice, fără să fie nevoie de modernizarea conexiunilor la rețea, deschizând astfel calea pentru o electrificare viitoare a vehiculelor care efectuează livrări în orașe”, a declarat Ian Smyth, UK Power Networks Services. „Suntem încântați să colaborăm cu UPS și ceilalți parteneri pentru a proiecta, livra și opera această soluție smart-grid sustenabilă. Acest proiect va avea un impact uriaş asupra îmbunătățirii calității aerului pentru londonezi și va contribui la portofoliul UPS de proiecte sustenabile.”

Un aspect esențial al acestei inițiative îl reprezintă utilizarea bateriilor pentru stocarea energiei la fața locului. Deși în această etapă au fost dezvoltate baterii noi, se prevede că în viitor acestea ar putea deveni baterii secundare care au fost deja utilizate într-un vehicul electric UPS. Alături de reţeaua smart-grid, acest lucru va pregăti terenul pentru o strategie privind infrastructura vehiculelor electrice UPS care poate valorifica în mod dinamic energia convenţională, rețeaua smart grid, stocarea la fața locului și, în multe cazuri, producerea de electricitate locală inclusiv energie solară și alte surse alternative.

„Din cercetările anterioare privind vehiculele electrice de transport de marfă, constrângerile legate de infrastructura de rețea locală sunt principala barieră în calea utilizării lor pe scară largă”, a declarat Tanja Dalle-Muenchmeyer, manager de program transport de marfă electric, Cross River Partnership. „Trebuie să găsim soluții mai inteligente pentru încărcarea vehiculelor electrice, dacă dorim să beneficiem de îmbunătăţirea semnificativă a calităţii aerului și de beneficiile de mediu pe care le oferă aceste vehicule, de aceea credem că aceasta este o astfel de soluție”.

UPS electric vehicle 2

UPS are o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte vehiculele electrice, acestea fiind introduse pentru prima dată în flotă în anii 1930, iar în anul 2001 fiind reintroduse vehiculele electrice moderne. În prezent, UPS deţine peste 300 de vehicule electrice și aproape 700 de vehicule electrice hibride atât în Europa, cât și în SUA. UPS a comandat recent 125 de cap-tractoare electrice Semi, pe care Tesla le va construi în 2019, aceasta fiind cea mai mare pre-comandă primită până în prezent. Totodată, în luna septembrie a anului trecut, UPS a anunțat că este primul client din SUA care va folosi trei camioane electrice de dimensiuni reduse Fuso eCanter de la Daimler.

Aceste inițiative vor ajuta UPS să-și atingă obiectivul ca unu din patru vehicule noi cumpărate până în 2020 să utilizeze combustibili alternativi sau tehnologii avansate. De asemenea, compania s-a angajat ca 25% din energia electrică pe care o consumă să provină din surse regenerabile până în 2025 și să înlocuiască 40% din totalul combustibilului utilizat pentru operaţiunile de la sol din alte surse decât benzina și motorina tradiţionale, în creștere de la 19,6% în 2016.

UPS operează una dintre cele mai mari flote care utilizează combustibili alternativi și tehnologii avansate din SUA. Cu peste 9.000 de vehicule în întreaga lume, flota UPS include vehicule electrice, electrice hibride, hidraulice hibride, pe etanol, pe gaz natural comprimat (CNG), gaz natural lichefiat (LNG) și propan.

 Provocările procesului de încărcare electrică

Reîncărcarea unei flote de vehicule electrice poate fi extrem de costisitoare, deoarece necesită adesea modernizarea rețelei electrice externe, o opțiune deloc atractivă pentru majoritatea companiilor sau operatorilor. Acest sistem va permite UPS să mărească numărul de vehicule electrice care operează în Londra de la 65, în prezent, până la toate cele 170 de camioane staționate – fără a fi nevoie de astfel de modernizări. Acest lucru este realizat prin intermediul unei rețele inteligente, care utilizează un server central conectat la fiecare staţie de încărcare pentru vehicule electrice, precum și la alimentarea cu energie electrică a reţelei şi stocarea energiei electrice la faţa locului.

Activitatea de încărcare se realizează „inteligent”, pe parcursul nopții, astfel încât clădirea să poată utiliza energia necesară pentru a rula alte procese (lumini, echipamente de sortare și IT) și pentru ca toate vehiculele electrice să fie încărcate complet până dimineața, fără să se depășească energia maximă disponibilă în rețea.

Ca urmare a acestui proiect și a experienţelor investițiilor aferente, UPS poate personaliza abordările din punct de vedere al costurilor minime pentru fiecare clădire în parte şi să determine care este cea mai bună metodă de a utiliza şi încărca flota de vehicule electrice. Acest lucru va fi realizat prin combinarea mai multor soluții, inclusiv modernizarea reţelei de energie convenţională, smart grid, stocarea de energie la faţa locului prin intermediul bateriilor și producerea locală de energie electrică (folosind, de exemplu, energia solară produsă de instalaţiile de pe acoperişul clădirii).

Pentru mai multe informații despre inițiativele UPS privind sustenabilitatea, vă rugăm să accesaţi www.ups.com/sustainability.

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top