Uzinele Renault din Spania ar putea fi oprite temporar câte trei zile pe săptămână

5 miliarde Euro pentru Renault Group

Grupul Renault a demarat negocieri cu sindicatele iberice pentru a prelungi până la finalul lunii septembrie, suspendarea temporară a producţiei la trei dintre cele patru uzine ale sale din Spania.

Afectat puternic de deficitul de semiconductori, grupul francez Renault, din care face parte și Dacia, a pregătit un plan de supsendare temporară a lucrului la uzinele sale din Spania. Ca majoritatea contructorilor auto, Renault nu poate asambla numărul de vehicule cerut de piață din cauza lipsei de cipuri pentru sistemele de gestionare a motoarelor şi echipamentele asistenţă a şoferului.

Renault deţine patru fabrici de autovehicule și componente în Spania care realizează, conform companiei, circa 1,5% din Produsul Intern Brut al țării şi asigură 5% din exporturi.

Un purtător de cuvânt de la Renault a declarat că managerii companiei au propus sindicatelor spaniole noi opriri ale lucrului la uzinele de la Valencia şi Valladolid pentru o perioadă cuprinsă între 31 şi 39 de zile ca măsură preventivă în cazul în care criza de semiconductori se va prelungi şi în trimestrul al treilea. Oficialul a menționat că noile opriri ar impune trimiterea a până la 9.000 de muncitori în şomaj tehnic temporar. Numărul de zile efectiv în care producţia va fi suspendată va depinde de evoluţia livrărilor de cipuri.

În același timp, sindicatul spaniol UGT a anunțat că a discutat cu Renault posibilitatea de a opri producţia la uzinele sale din Spania între o zi şi trei zile pe săptămână în perioada cuprinsă între aprilie şi sfârşitul lui septembrie.

Grupul Renault urmează să publice săptămâna viitoare rezultatele pentru primul trimestru al acestui an, ocazie cu care va prezenta şi previziunile sale revizuite pentru vânzările din 2021. Deocamdată Renault se aşteaptă să vândă cu 100.000 de autoturisme mai puţin din cauza deficitului de cipuri.

Anul trecut, Grupul Renault, proprietarul Dacia, a raportat pierderi record de opt milliarde de euro în condiţiile în care veniturile grupului au scăzut cu 21,7%, până la 43,474 miliarde de dolari, iar numărul de autovehicule vândute a scăzut cu 21,3% până la 2,95 milioane unităţi.

Opriri temporare și la uzina Dacia din România

Parte a grupului Renault, marca Dacia trece și ea prin momente dificile din cauza lipsei de semiconductori. Încă din martie, după ce a oprit producția la Mioveni pentru șapte zile în a treia lună a anului, producătorul a anunțat o nouă stopare temporară și pentru aprilie.

„La Mioveni, în luna aprilie, activitatea de la Uzina Vehicule va fi întreruptă în zilele de 1, 2, 16, 26, 27, 28, 29. Iar La Uzina Mecanica și Șasiuri, parțial, pe 1, 2, 16, 28 și 29 aprilie”, au declarat oficialii Dacia adăugând și că „penuria de componente electronice care afectează toată industria auto nu ocolește grupul Renault. Compania depune toate eforturile pentru a limita impactul asupra producției. Încă de la debutul acestei crize, lucrăm îndeaproape cu furnizorii noștri pentru a limita cât mai mult posibil impactul. Am organizat o celulă de criză condusă de către direcțiile de Supply Chain și Achiziții, cu întâlniri zilnice, astfel încât să implementam toate acțiunile adecvate. Această criză poate antrena închiderea temporară, în anumite zile, a activității din uzinele grupului”.

– Test comparativ SUV-uri mici 2021
– Producția uzinei Dacia din Mioveni, oprită pentru încă șapte zile în aprilie

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top