Jurnal de vacanță: cu Nissan Qashqai prin România

Pe parcursul a aproape 2000 km, mașina asta mi-a fost, alternativ și simultan, și casă, și masă, și umbrelă, și companion de drum, și sală de concerte, și înger păzitor. Pentru că, timp de o lună, am avut-o la un test prelungit și am decis s-o iau cu mine în concediu. Așa a arătat vacanța cu Nissan Qashqai 1.3 DIG-T 156 CP X-Tronic!

Qashqai mi-e tare aproape de suflet. Am fost unul dintre primii jurnaliști care au pus mâna pe ea, acum un an, în Polonia, la testele internaționale. De-atunci, drumurile ni s-au mai intersectat și chiar s-au suprapus, dar niciodată pentru mai mult de 300 km. De data asta, însă, Qashqai a fost al meu pentru 2000 km! O lună – atât mi l-a oferit Nissan România, ca să-i înțeleg și cele mai ascunse taine. Iar eu am profitat, și am vrut să aflu cum se simte un posesor de Qashqai în vacanță, cu familia. Drept urmare, am pus la punct un traseu lung, și presărat cu obiective pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață.

3, 2, 1… start în vacanța cu Nissan Qashqai!

Așa că, la linia de start se aliniază un SUV compact, cinci pasageri și suficiente bagaje cât să umpli o cală de avion. Mă rog, de private jet. În prima zi, am petrecut 6 ore la volan, timp în care am parcurs 320 km, între București și Hobița. Când scapi de pe A1, ți se deschide în față splendoarea peisajelor de pe Dealu Negru, care contrastează cu atmosfera de bâlci de la Dedulești, într-un tablou tipic românesc. Micii și cârnații sfârâind învăluie într-un fum gros grupurile de turiști hulpavi și, odată cu ei, și pe Qashqaiul meu, care-l inspiră cu nesaț, până în camerele de ardere. Pare că-i place pofta de viață a românilor, pentru că revarsă brusc din difuzoarele Bose câteva acorduri populare provenite de la Radio Antena Satelor, care și-a făcut loc ilicit pe frecvența pe care era setat radioul. Voia bună a inundat habitaclul! Oficial, începea vacanța!

➡ Citește aici primul test, din Polonia, cu Nissan Qashqai! 💡

Lăsând în urmă vacarmul de pe Dealu Negru, am părăsit drumul principal la Băbeni, iar desenul șerpuit și vălurit al șoselei ne-a purtat pe lângă biserica Sf. Dimitrie, ctitorită de Cella Delavrancea. În fața bisericii, patru brazi poziționați simetric au crescut de la sine, și, de la depărtare, indiferent din ce parte privești, se suprapun și pare că-s doar doi. O mică minune a naturii, care pare aproape neînsemnată când intri în Horezu. Aici, atelierele de ceramică apar la tot pasul, și te îmbie cu tot felul de vase decorative sau utile. Dar, unde să le pui, când toți cei 504 l ai portbagajului gem de valize și rucsacuri? Putem doar să privim la ele admirativ, prin geamuri, în timp ce străbatem orașul mai detașați, nu la fel de pătimași ca la micii de Dedulești.

Mult mai puțin cunoscută este pădurea colorată de la Baia de Fier, care se ițește în stânga lui DN67. Acolo, decidem să zăbovim mai mult, ca să admirăm opera artistului Mihai Țopescu. Folosindu-se de scări, bidinele și vopseluri inofensive, artistul a colorat, copac cu copac, pădurea. E veselă, e vie, te cheamă. Și rămâi. Preț de o clipă, un minut, o oră. Cât e nevoie să te încarci cu energie, cu viață, cu nuanțe. Apoi, pleci. Fie câteva sute de metri mai sus, unde se află casa răsturnată, fie direct în Târgu Jiu.

Sub amprenta lui Brâncuși

Inutil să-ți spun că trebuie să treci prin parcurile în care se află capodoperele maestrului Brâncuși. Nu cred că e român care să nu fi simțit vibrațiile Coloanei Infinitului, care se întinde în sus, spre cer până la 30 m, sau să nu fi fost marcat de apropierea de Masa tăcerii și Poarta sărutului. Deși, la nivelul de superficialitate care a ajuns să ne caracterizeze, parcă mi-aș retrage cuvintele.

Dar, dincolo de incomensurabila valoare a operelor, merită să treci un pic dincolo de ele, și să descoperi orașul din umbra lor. De exemplu, grafitti-urile de pe zidurile Parcului Central. Fiecare desenează o poveste, colorată sau gri, veselă sau tristă.

Sau stadionul Tudor Vladimirescu, cu o arhitectură care-ți lasă gura căscată, și așezat la poalele unor dealuri pitorești. La câteva sute de metri, o biserică surprinde prin picturile de la exterior, unde nu sunt înfățișați sfinți, ci… matematicieni, fizicieni și filosofi. Dacă te-a umplut vreodată Thales de nervi, acum e șansa ta să-i zici vreo două, în timp ce te privește de sus. Ideea e simplă: rezervă-ți două ore ca să descoperi orașul din spatele lui Brâncuși.

Confortul anulează urmele de oboseală

Cu toate astea, ține cont că toată regiunea e închinată maestrului. De la parcuri și străzi, la pensiuni, multe poartă numele Brâncuși. Iar noi ne îndreptăm direct spre Hobița, satul în care s-a născut. Nu numai că suntem vii, dar ne mișcăm aproape la fel de vioi ca înainte să urcăm în mașină. Iar asta spune multe despre confortul din Qashqai. Suspensia filtrează impecabil denivelările, chiar și cu jantele pe 19 inchi, chiar și în condițiile în care am încărcat mașina la refuz. Iar consumul a fost de 6,3 l/100 km, remarcabil, ținând cont și de diferența pozitivă de nivel de 230 m dintre start și sosire, de vitezele de autostradă, de trecerea prin munți.

Apasă 2!