Parcurgând statisticile APIA pentru 2017 am remarcat faptul că România se înscrie în tendința piețelor internaționale, consemnând o reducere a vânzărilor de modele diesel și un spor al celor pe benzină și cu propulsie alternativă.
Anul trecut ponderea celor din urmă a reprezentat 2,2% din piață, BMW (166 de unități), Renault (98) și Volkswagen (83) fiind mărcile cu cele mai bune rezultate în ceea ce privește modelele electrice și plug-in hibrid, în timp ce Toyota (2.063 exemplare), Lexus (154), liderul segmentului SUV-urilor mari, și Kia (22) sunt pe podiumul hibridelor. Un alt aspect interesant este faptul că în segmentul vehiculelor full electrice, un producător premium, BMW (cu modelul i3, vândut în 118 exemplare), devansează mărcile de volum, fără a neglija însă să semnalăm rezultatul meritoriu înregistrat de Renault Zoe (98 de unități). Rezultatele din primul trimestru al acestui an arată că și în 2018 vom asista la o creștere a pieței propulsiei alternative. În perioada amintită s-au comercializat 661 de unități, mai multe decât în întreg anul 2015. Potrivit datelor oficiale, din acest total, 201 sunt mașini electrice și plug-in hibrid, echivalentul unui salt de până la cinci ori (+390,2%) faţă de primele trei luni din anul 2017, iar 460 de unităţi sunt hibride (+25,7%). Ponderea din totalul pieței este la nivelul întregului an 2017, 2,2%, dar mai mare decât cea consemnată în aceeași perioadă a anului trecut, când era de 1,7%. Și aceasta în condițiile în care nu debutase Programul Rabla, prin care, potrivit estimărilor Ministerului Mediului, acestea ar urma să se vândă în acest an în peste 2.000 de unități.