Între 29 – 30 octombrie 2022, la NORD Events Center by Globalworth din București, are loc Vernisajul Vinului Moldovenesc. Este un eveniment tematic de amploare, organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). În premieră în Capitală, vernisajul reunește peste 40 de crame notorii și mici producători din Republica Moldova. Cunoscătorii și iubitorii de vinuri de calitate, reprezentanți ai industriilor de retail și HoReCa, dar și cei care apreciază băuturile atent selecționate, se vor putea bucura de o selecție rafinată de gusturi și arome, vinuri premiate și multe noutăți.
La această ediție a Vernisajul Vinului Moldovenesc sunt prezente 42 de crame, atât nume consacrate, cât și mici producători. Printre ei, Vinăria Chateau Purcari, Cricova, Fabrica de Vinuri Slobozia Mare, Barză Albă, Rădăcini Wines, Mileștii Mici, Chateau Vartely, Castel Mimi, Vinuri de Comrat, Vinăria Hâncești, Maurt sau Sălcuța Winery. Jumătate dintre participanți sunt noi pentru piața locală. În cadrul expoziției vor exista și o mulțime de lansări, pe care cei care iau parte la eveniment sunt invitați să le descopere. Prețurile vinurilor încep de la 1,7 euro și ajung până la 30 euro.
„Ne bucurăm nespus că acest eveniment de tradiție pentru noi, dedicat pasionaților de vin de pretutindeni, are loc pentru prima dată în București. Vinul moldovenesc este extrem de apreciat de consumatorii din România, pe care îi așteptăm cu mult drag să deguste și să savureze o selecție de top, aleasă special pentru această ediție. Cele mai bune crame din Republica Moldova și-au pregătit vedetele savuroase și aromate, gata de a fi descoperite ” a declarat Elizaveta Breahnă, Director Interimar ONVV.
Vernisajul Vinului Moldovenesc – program și prețuri
Biletele pentru vernisaj se pot achiziționa online de pe MyConnector.ro, bilete.ro și rețeaua iabilet.ro sau direct de la intrare. Accesul este permis doar persoanelor de peste 18 ani. Prețul biletului pentru o zi este de 60 de lei și include 10 degustări. Prețul unui abonament pentru cele două zile este de 100 de lei, cu 20 de degustări incluse. Evenimentul se desfășoară în intervalul orar 12:00-20:00.
România a importat în 2021 vin moldovenesc în valoare de peste 25 mln. dolari
Vinurile moldovenești ocupă o cotă de piață în România a vinurilor importate de peste 25%. Acest procent este estimat a crește cu cca. 4% anual, România fiind principala țară de desfacere pentru vinurile din Republica Moldova. Următoarele două țări în care ajung cele mai mari volume de vin moldovenesc sunt Polonia și Federația Rusă.
Cu o valoare a pieței de vinuri estimată la 169,5 mld. de dolari în 2021, Republica Moldova exportă producție vitivinicolă în peste 75 de țări din întreaga lume. La o suprafață de 117.000 de hectare, aceasta se situează pe locul 14 în rândul țărilor vinificatoare europene după mărimea podgoriilor.
În 2021, Republica Moldova a exportat, în total, peste 120 mil. litri, pe piața din Romania. Astfel, a ajuns la 10% din volum, însumând o valoare de 26,2 mil. USD, în creștere cu 19% față de anul anterior. Acest aspect denotă un apetit tot mai mare al românilor pentru vinurile moldovenești. Potrivit Oficiului Național al Viei și Vinului, principalul canal de desfacere pentru vinurile moldovenești este industria de retail. Aceasta este urmată de magazinele specializate și industria HoReCa.
Vinurile moldovenești roșii liniștite, în topul preferințelor consumatorilor români
„Vinul îmbuteliat, cu acces la publicul larg, este perceput în continuare de consumatorii din România ca fiind potrivit pentru consumul de zi cu zi, în timp ce vinul spumant este văzut ca fiind mai potrivit pentru ocaziile speciale. Consumatorii de vinars, coniac, percep băutura ca fiind una rafinată, potrivită momentelor solitare”, a completat reprezentanta ONVV.
În ceea ce privește preferințele de consum ale vinului produs în Republica Moldova, românii preferă, în principal, vinurile liniștite (94%), apoi spumantele (5%), vinurile licoroase și divinurile sau brandy-ul (1%).
Când vine vorba de conținutul de zahăr, românii preferă vinurile semi-dulci, apoi cele demiseci, seci și dulci. Vinul roșu este cel mai des consumat pe piața locală, urmat de cel alb și roze.