Versiunea latino-americană a lui Sandero a primit o stea la testul de impact

Sandero

Versiunea latino-americană a Daciei Sandero, care se comercializează acolo sub denumirea de Renault Sandero, a picat testul de siguranță. Deși este foarte populară în America Latină, o singură stea a primit mașina la testele Latin NCAP. În Europa, Dacia Sandero a primit 4 stele.

Sandero este deficitară la capitolul Protecția ocupanților adulți, primind o singură stea, dar nici copiii nu sunt în siguranță la bord, cu 3 stele trecute în contul protecției acestora.

Aflată la prima generație în America de Sud, Sandero a fost catalogată o mașină cu protecție slabă și la impactul lateral, din cauza structurii care nu absoarbe forțele loviturii.

Sandero 2

Mașina cu cinci uși nu se bucură de dotări de siguranță care să-i aducă un scor decent la testarea Latin NCAP, pentru că, în versiune standard, nu dispune de centuri în trei puncte pentru toate cele cinci locuri. De asemenea, lipsește de la bord sistemul ISOFIX pentru ancorarea scaunelor pentru copii. Mini-ul vine și fără sistem ESC (Electronic Stability Control).

“Cele mai populare mașini pot primi rezultate dezamăgitoare, iar acest lucru este greu de acceptat de către clienți”, spune președintele Latin NCAP, Ricardo Morales Rubio. “Încurajăm companiile auto să îmbunătățească aceste modele cât mai rapid.”

Sandero 3

Renault a promis rezultate mai bune la testările ulterioare. În Africa de Sud, același model este oferit standard cu sistem ISOFIX și centuri de siguranță în trei puncte.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top