Roman Abramovich. Un nume invidiat. Însă, nu doar pentru averea sa colosală și nici pentru clubul de fotbal Chelsea pe care în patronează, ci pentru colecția impresionantă de supermașini.
Miliardarul rus a decis să își scoată la plimbare cele mai scumpe și mai rare supercaruri din colecție. Cum altfel, decât pe circuit. Nu orice circuit, ci chiar celebrul Nurburgring. Deloc întâmplător, dacă ne gândim că noul proprietar al pistei este Viktor Kharitonin, nimeni altul decât fostul asociat al lui Abramovich. Este, așadar, normal ca miliardarul să se oprească din când în când în Germania, pentru o vizită cordială.
Dar, cum un prieten adevărat nu vine niciodată cu mâna goală, Roman Abramovich și-a adus și cele mai îndrăgite piese de colecție pe patru roți, expuse pentru prima dată în văzul întregii prese. Mica flotă de supercaruri era compusă din nume sonore precum Aston Martin Vulcan, Ferrari FXX, Pagani Zonda R, Lamborghini Reventon, Ferrari 488 GT3, Bugatti Veyron și Mercedes-AMG GT3. Valoarea totală? Peste 10 milioane de euro. Iată lista completă.
Aston Martin Vulcan
Model exclusivist creat pentru uzul competițional. Doar 24 exemplare au fost produse. Este animat de un V12 aspirat de 7 litri și 831 CP/780 Nm. Construit din fibră de carbon, aluminiu, titaniu și oțel, Vulcan cântărește 1.360 kg. Accelerația 0-100 km/h: 2,8 secunde. Preț: 1,9 milioane euro plus taxe.
Ferrari FXX
Mașină de curse creată pe baza supercarului Ferrari Enzo. Lansat în 2005, a fost fabricat în doar 31 unități. Produce 800 CP și 686 Nm, grație unui glorios V12 aspirat de 6,2 litri. Atletul din fibră de carbon cu o greutate de 1.155 kg atinge 100 km/h în 2,9 secunde. Viteza maximă: 345 km/h. Exclusivistul Ferrari costa la vremea sa 1,5 milioane de euro plus taxe.
Pagani Zonda R
Supercar construit pentru circuit. Pagani a construit doar 15 mașini, toate propulsate de un V12 aspirat de 750 CP și 710 Nm. Cu o masă la gol de 1.070 kg, Zonda R sprintează până la 100 km/h în 2,7 secunde și se laudă cu o viteză de top de peste 350 km/h. Preț: 1,5 milioane fără taxe.
Lamborghini Reventon
Ediție limitată, lansată în 2007 și derivată din supercarul de serie Murcielago LP640-4. Doar 21 mașini fabricate. Central, regăsim un V12 aspirat de 6,5 litri și 650 CP/660 Nm. Reventon cântărește 1.665 kg și atinge pragul de 100 km/h în 4,3 secunde, în goana spre 350 km/h. Costuri: 1 milion de euro plus taxe.
Ferrari 488 GT3
Variantă de curse a lui Ferrari 488, prezentată în 2015. Sub capota spate a lui GT3, motorul bi-turbi V8 de 3,9 litri produce 600 CP. Preț: necunoscut.
Mercedes-AMG GT3
GT3 este alter-ego-ul de curse al lui Mercedes-AMG GT. Dezvăluit în 2015, GT3 folosește motorul predecesorului SLS AMG, un V8 aspirat de 6,3 litri, creditat cu 550 CP și 650 Nm. Greutatea este estimată la 1.285 kg. Preț: necunoscut.
Bugatti Veyron 16.4
Supercar cu 16 cilindri și patru turbine. Motorul de 8 litri, unic în industria auto, produce 1.001 CP și 1.250 Nm. Bugatti-ul de 1.900 kg țâșnește în 2,5 secunde până la viteza de 100 km/h. Marele său atu, însă, e viteza maximă: 407 km/h. Preț: 1,3 milioane de euro plus taxe.