Cu o zi înainte de startul oficial al Rally Liepāja-Ventspils, a doua etapă din ERC 2013 (European Rally Championship), vă prezentăm “filmul” desfășurării evenimentelor de la Covasna Winter Rally 2013 pentru Napoca Rally Academy (raliu ce s-a dovedit oportunitatea perfectă pentru pregătirea cursei din Letonia), într-o povestioară marca AutoExpert.
La aproape două milenii distanță față de predecesorii săi, romanul Marco a colonizat Napoca, transformând, din punct de vedere automobilistic, frumoasa urbe.
Tempesta, căci despre el este vorba, pe nume de buletin italian și licență de pilot românească – Marco Tempestini, este creierul proiectului “Napoca Rally Academy”. Pornită inițial de la ideea de a închega o echipă de raliu puternică, inițiativa lui Marco s-a dezvoltat frumos (și firesc) în ultimii ani, ajungând într-un punct în care este strâns legată și de alte activități conexe, cum ar fi școala de pilotaj, școala de conducere defensivă, automobilele de competiție oferite spre închiriere sau asistența tehnică specializată ce poate fi asigurată pentru diferite competiții.
Ne vom concentra în cele ce urmează pe lumea rally, în care Tempesta a devenit deja un clasic și unde de vreo trei ani și-a făcut apariția și juniorul Tempestini, băiatul lui Marco, Simone. Ca pasionat al raliurilor am avut de multe ori ocazia să-i urmăresc pe cei doi “la lucru”, dar începutul acestui an mi-a dat prilejul să experimentez “viața NRA” la alt nivel. Am primit cu mare încântare invitația de a însoți echipa din Cluj la primul eveniment serios al anului, Covasna Winter Rally, un soi de Monte Carlo autohton, alergat pe speciale acoperite cu zăpadă în zona Comandău.
Invitat și acceptat, doar că programul mă cerea la apel vineri dis-de-dimineață. Cum cursa propriu-zisă era duminică, scenaristul minții mele bănuia deja că vor apărea și ceva surprize în agenda de lucru. Pornim la drum cu Ana de la Napoca drept șefă de batalion; îi am drept camarazi pe prietenul meu Mihai Popescu și pe (de atunci prieten) Tudor Rus. Ajungem la Covasna și ne grăbim spre locul în care NRA își stabilise o primă tabără. Despre asta era vorba… teste pe zăpadă pentru cursa de duminică; o mișcare profesionistă, care spune multe despre cum pregătește Napoca o competiție.
Pentru profani faptul că mașinile mai mult n-au funcționat corespunzător la teste, apărând tot felul de probleme, era enervant. Pentru mine era clar că alea erau semnele că lucrurile vor fi puse la punct pentru start. După ore de reglaje și diferite combinații de setări, după ce au fost testate anvelopele cu ținte cu specificații WRC (pentru că după Covasna urma etapa de ERC din Letonia, unde se respecta regulamentul WRC în privința gumelor), totul a fost rezolvat.
În acest interval Marco și Simone s-au transformat în ghizi de lux, oferindu-ne fiecăruia posibilitatea de a experimenta din dreapta arta pilotajului pe zăpadă. Pe lângă viteză și derapaje controlate, cel mai impresionat am fost de capacitatea de a decelera pe zăpadă, moment ce mi-a amintit de anii de facultate în care mi se amintea obsesiv despre importanța studiului dinamic în cazul anvelopelor de performanță.
Seara s-a încheiat cu o masă festivă la care pe lângă armada Napoca Rally Academy au participat și o serie de invitați speciali ai lui Marco, piloți italieni veniți să experimenteze proverbiala ospitalitate românească. Readuși pe linia de plutire în ceea ce privește temperatura corporală de vinul fiert aromat, după ce clănțănitul dinților noștri asigurase fondul sonor al unei zile friguroase, discuțiile s-au transformat din oficiale în amicale și buna dispoziție a câștigat teren.
Am observat un Simone mai matur decât cei 18 ani trădați de buletin, cu un zâmbet ceva mai ponderat față de momentul debutului său cu Dacia Logan, semn că maturizarea sa automobilistică este o reușită. Anul acesta a urcat către un Subaru Impreza cu specificații R4, mașină cu care îl văd fără probleme pe podiumul unei etape din Campionatul Național de Raliuri Dunlop, și cu care își va face ucenicia la nivel mondial în ERC (European Rally Championship). Și cam așa a fost liniștea ce anunța furtuna de duminică, de pe probe.
Spirit de echipă
Sâmbătă a fost zi cu program de voie, ocazie cu care am bântuit puțin prin Covasna. Seara am dat târcoale “parcului închis” în care erau aliniate mașinuțele de concurs și deja mirosea a cursă. Mașinile NRA erau pregătite, celor două Subaru pilotate de Marco și Simone adăugându-li-se și o Dacia Logan pilotată de Florinel Tincescu. Goarna a sunat iarăși cu noaptea în cap a doua zi. Haine groase, dejun copios, aparate foto și multă voie bună pentru ceea ce urma.
Până la prima probă am avut parte de un moment “snowmobil”, în care ne-am întrecut cu toții în gafe. Care merge mai încet, care are cea mai dubioasă trasă sau care reușește să se “planteze” în cea mai adâncă zăpadă. La asta ne-am “bătut” serios. Dar ăsta a fost și farmecul, să punem mână de la mână să ne ajutăm reciproc, rând pe rând; fără a mai ție cont, de exemplu, că ne udaserăm toți și mai aveam multe ore de hoinăreală cu grade minus în termometre.
Au început apoi specialele raliului. Glisade la limită, zăpadă aruncată peste tot, timpi foarte apropiați, în general toate ingredientele unui show pe cinste. Proba a doua a adus liniștea în echipa NRA, din păcate. Diferențialul central al lui Marco Tempestini a cedat, iar repararea mașinii nu ar fi fost justificată, mai ales că piesele noi erau pregătite special pentru Letonia. Deși lumea a fost dezamăgită, Tempesta a reacționat ca un campion, acceptând intervenția ghinionului și remarcând partea pozitivă a raliului: reacomodarea la ritmul competițional și testarea noilor anvelope.
Atenția s-a canalizat apoi către Simone, aflat la prima cursă mai serioasă cu noul navigator, prietenul său Sergiu Itu. În cazul lor era nevoie de o acomodare cu dictarea, dar și cu noile specificații ale mașinii, deci fiecare km parcurs era un câștig. Fără a forța, juniorul a reușit să termine cei aproape 100 km de probă specială ai raliului pe poziția a cincea la general, semnal că tânărul echipaj ascunde potențial interesant.
Vreau să închei povestea unui weekend foarte reușit (personal și probabil nu numai) cu un moment în care s-a evidențiat exact ceea ce înseamnă Napoca Rally Academy. Un moment la care n-au participat nici piloții și nici navigatorii (cei care sunt cei mai vizibili de obicei), ci au ieșit la rampă oamenii din umbră, cei din staff. Pe una din probe am stat în imediata apropiere a unui viraj larg de stânga; e locul în care Norris Măgeanu a “hotărât” să facă o pauză inopinată în decor.
Am rămas impresionat de cum au sărit toți cei de la Napoca în ajutorul său; deodată, fără niciun semn, sau îndemn. S-a împins, s-a tras de mașină, s-au încercat diverse tertipuri pentru ca un concurent, altul decât cei din propria echipă, să meargă mai departe, să-și îndeplinească obiectivul de a termina cursa. A fost un moment în care efortul fiecărui a fost ca o piesă dintr-un puzzle; puse cap la cap rezultau într-o inscripție pe cât de simplă, pe atât de cuprinzătoare: Fair Play.
