Informațiile concrete despre noul supercar de la Honda întârzie să apară, însă acum putem măcar să vedem mașina care a moștenit legendarul nume în acțiune. Și nu oriunde, ci pe la fel de legandara cățărare de la Pikes Peak.
Uitându-ne la clipul ăsta, nu ne e foarte clar de ce ni se face poftă mai tare: de noua Honda NSX (sau Acura, în funcție de care parte a Atlanticului te găsești), sau de fabulosul traseu din Colorado care se întinde pe 21 de kilometri și este presărat cu 156 de viraje – numărate – cu o diferență de nivel impresionantă.
Răspunsul corect, probabil, este „de amândouă”. După ce a jucat jocul teaserelor multă vreme – ne fiind foarte sigur până aproape de ultimul moment dacă va exista sau nu o versiune de serie – Honda ne-a arătat noul NSX într-o variantă apropiată de cea finală la începutul anului, la Salonul Auto de la Detroit.
După cum se poate vedea, noul NSX nu va avea un design la fel de radical ca al generației precedente (radical prin simplitatea și eleganța lui), mizând un pic mai tare pe cartea „manga”. Aspectul este destul de reținut, dar, totuși, Honda promite „peste 550 de cai putere” și performanțe și un preț care să rivalizeze direct cu Audi R8. O abordare japoneză a noțiunii de supercar „accesibil”? Da, vă rog.
Producția noului model Honda NSX ar trebui să înceapă în toamna acestui an, deci nu mai e mult timp până când primele mașini vor ajunge pe străzile din întreaga lume – și nu încape îndoială că supercarul nipon va avea căutare – numai numele care le sună foarte familiar celor care au crescut cu el pe peretele camerelor va vinde o grămadă de unități. În plus, Honda pregătește un pachet opțional pentru cei care vor să meargă cu mașina lor pe circuit, precum și o versiune mai radicală ce va purta, desigur, numele de Type R. Dacă recentele isprăvi ale lui Civic Type R sunt relevante în vreun fel, avem motive să ne frecăm mâinile de nerăbdare.