Napoca Rally Academy a prezentat oficial programul Junior NRA, un program prin care juniorii Simone Tempestini si Florin Tincescu vor participa in urmatorii doi ani in Campionatul Mondial de Raliuri, respectiv Campionatul European de Raliuri.
Napoca Rally Academy, prima echipa
din Romania care a castigat un titlu in Campionatul European de Raliuri (ERC),
si-a prezentat oficial si programul prin care ii va sustine pe pilotii Simone
Tempestini si Florin Tincescu intr-o campanie completa la nivel international
pentru urmatorii doi ani.
Simone Tempestini, campion national la juniori in 2013, va participa in
Campionatul Mondial de Raliuri (Junior WRC), iar Florin TIncescu, vicecampion
la Cupa Dacia, va lua startul in Campionatul European de Raliuri (Junior ERC). „Acesta a fost obiectivul principal al echipei Napoca Rally Academy inca de la
infiintare. Ne-am propus sa descoperim tinerele talente si apoi sa le sustinem
sa ajunga cat mai sus in cariera lor. Junior NRA este un proiect prin care
Simone Tempestini si Florin Tincescu vor lua startul in cele mai importante
competitii de raliuri din lume si sunt sigur ca rezultatele lor nu vor intarzia
sa apara”, a spus Marco Tempestini, liderul Napoca Rally Academy.
La evenimentul oficial de lansare au participat si Alexandru Dedu, noul
presedinte al Federatiei Romane de Handbal, si multiplul campion national de
raliuri Titi Aur, doi sportivi de top ai Romaniei care stiu cat de
importanta este sustinerea la inceputul carierei. “Sprijinirea juniorilor
este cel mai important lucru care se poate face in sport si cu siguranta voi
aplica acest lucru si la handbal. Stiu cat este de greu sa incepi de jos si de
cate sacrificii este nevoie pentru a ajunge in top. Le doresc pilotilor Napoca
Rally Academy mult succes in proiectul lor”, a spus Alexandru Dedu.
“Sustinerea financiara in lumea sporturilor cu motor este foarte
importanta si sunt incantat ca Napoca Rally Academy are un astfel de program
pentru tinerii piloti. Fara investitii in tinerii piloti, acest sport nu are
niciun viitor”, a spus Titi Aur, primul pilot roman care a avut un program
complet in Campionatul Mondial de Raliuri.
Simone Tempestini, impreuna cu copilotul sau Dorin Pulpea, vor lua startul la
toate cele 6 raliuri din Campionatul Mondial incluse in Junior WRC cu un
Citroen DS3 R3T. Inca de cand a fost infiintat, Junior WRC a fost o rampa de
lansare pentru piloti, multiplul campion mondial Sebastien Loeb fiind primul
castigator al acestei competitii. Pentru Simone Tempestini sezonul in
Campionatul Mondial va incepe cu Raliul Portugaliei (3 – 6 aprilie) si va
continua apoi cu Raliul Poloniei (36 – 29 iunie), Raliul Finlandei (31 iulie –
3 august), Raliul Germaniei (21 – 24 agust), Raliul Frantei (2 – 5 octombrie)
si Raliul Marii Britanii (13 – 16 noiembrie).
“Este o oportunitate uriasa si voi incerca sa profit de ea la maximum. Am
inceput deja testele cu noua masina si de abia astept sa concurez alaturi de
cei mai buni piloti din Junior WRC. Programul meu din WRC este stabilit pentru
urmatorii doi ani, iar in primul sezon obiectivul meu este sa adun cat mai
multa experiente cu modelul DS3 R3T, o masina complet noua pentru mine, iar
apoi in 2015 sa ma lupt pentru titlu”, a spus Simone Tempestini.
Campania lui Florin Tincescu, vicecampion la Cupa Dacia in 2013, a inceput cu
etapa din Letonia si va continua cu raliurile din Azore (15 – 17 mai),
Belgia (19 – 21 iunie), Cehia (29 – 31 august), Elvetia (23 – 25 octombrie) si
Corsica (6 – 8 noiembrie). Juniorul Napoca Rally Academy va concura cu modelul
Citroen C2 R2 Max si va avea si el un program complet pentru urmatorii doi ani. “In acest sport cel mai important lucru este continuitatea si ma bucur ca
programul se intinde pe urmatorii doi ani. Concurenta in Junior ERC este foarte
mare, dar pentru mine este o oportunitate uriasa si voi profita de aceasta
sansa la maximum”, a spus Florin Tincescu, care va concura impreuna cu Iulian
Nicolaescu.