Noul model Lotus Hennessey Venom GT, construit pe saşiu de Lotus Elise/Exige şi cu motor Chevrolet, intră în categoria maşini sport exclusiviste atât ca preţ cât şi ca performanţe.
Maşina este disponibilă în trei versiuni: una de bază de 725 CP şi două twin-turbo de 1,000, respectiv 1,200 CP, aceasta din urmă fiind cea mai puternică. Fiecare model este realizat în funcţie de specificaţiile proprietarului făcându-l exclusiv. Cu o greutate proprie de doar 1,220 kg, supercarul oferă un raport masă-putere uimitor. Lotus Venom GT ajunge la 100km/h în mai puţin de 2,5 secunde.
“Acesta este împlinirea unui vis pe care l-am avut de când eram mic”, spune fondatorul companiei, John Hennessey. “Dar este doar începutul pentru că vom îmbunătăți performanţele Venom-ului GT în viitorul apropiat”, adaugă el.
Venom GT valorifică puterea având la bază saşiul Lotus Elise/Exige. În afară de reutilizarea parbrizului, a portierelor, a acoperişului, a podelei şi a altor mici componente, designul şi construcţia lui Venom GT au fost proiectate de la sol/bază în sus pentru crearea unui supercar cu adevărat unic. Stabilitatea excepţională la viteze mari se datorează: noului design aerodinamic, amenăjarii spaţiului și repartiția greutății, suspensiei reglabile, caroseriei construită integral din fibre de carbon şi a eleronului spate tip sport, reglabil.
Cei de la Hennessey au acordat o atenție deosebită aerodinamicii mașinii și fluxului de aer pentru a obține o forță de apăsare aerodinamică echivalentă unei mașini de curse de GT. De altfel, ei au dezvoltat și un sistem inteligent de control al tracţiunii. Cutia de viteze este manuală, cu 6 trepte, fabricată de Ricardo, frânele sunt carbon-ceramice Brembo iar amortizoarele KW sunt reglabile.
Fiecare Venom GT este asamblat la Silverstone, Anglia, iar motoarele provin de la sediul central HPE din Texas. Disponibil atât cu volan pe stânga cât şi pe dreapta, Lotus Venom GT este un supercar internaţional ce reuneşte puterea şi emoţia motorului american V8 cu rafinamentul curselor de renume din Marea Britanie. Vor fi produse doar 10 maşini pe an iar preţul de pornire este de 600.000 dolari. Acest supercar unic și exclusiv poate fi comandat și în Romania, numai prin Forza Rossa, importatorul oficial Lotus în regiune.