Este zgomotos, foarte puternic și poartă cu mândrie pe capotă steaua în trei colțuri. Desigur, această descriere ar putea fi valabilă în cazul multor modele Mercedes-Benz AMG, dar de această dată ne referim la cea mai recentă și fierbinte creație: C63 AMG Coupe.
Acest coupe de înaltă performanță apare în tot mai multe filmulețe de prezentare, iar acum, Mercedes-Benz a pregătit împreună cu câțiva piloți talentați. trei filmulețe care să întărâte și mai tare pe fanii mărcii germane.
Responsabilii mărcii au inițiat o campanie pe Facebook în care i-au întrebat pe fani, ce cascadorii ar dori să vadă, având în rol principal noul C63 AMG Coupe. În primul clip ne este prezentată manevra prin care bolidul poate pune câteva drifturi cap la cap pentru a forma o cifră “8”.
În cel de-al doilea clip, un cascador se mișcă cu măiestrie printre câteva mașini, cu viteză destul de mare, toată manevra efectuându-se cu spatele. În cea de-a treia creație video Mercedes-Benz, două automobile se intersectează cu precizie ridicată, la viteze foarte mari, iar orice ezitare sau mică eroare s-ar fi putut dovedi fatală pentru spectaculoasele modele.