VinFast are în plan o uzină europeană. Gamă completă de vehicule electrice prezentată la CES 2022

VinFast VF 5 CES 2022

După americanii de la Tesla și vietnamezii de la VinFast sunt gata să construiască o uzină de vehicule electrice în Germania.

Producătorul auto vietnamez VinFast a prezentat la ediția din acest an a Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas o întreagă gamă de vehicule electrice care include modelele VF5 (clasa mică), VF6 (clasa subcompactă) și VF7 (clasa compactă), precum și SUV-urile VF8 și VF9 deja cunoscute sub numele VF e35 și VF e36.

Primele modele care vor ajunge pe piețele din SUA și Europa sunt cele două SUV-uri. VF8 va avea, în Statele Unite, un preț de bază de 41.000 de euro, iar VF9 de 56.000 de euro. Prețurile nu includ și pachetele de baterii, acestea fiind oferite clienților doar în leasing.

Conform VinFast, vânzările vor debuta în Europa pe piețele din Franța, Germania și Țările de Jos tot cu aceste două SUV-uri, restul modelelor sosind ulterior. Ca și în cazul Tesla – companie pe care vietnamezii o consideră principalul rival – va fi utilizat un sistem de comercializare online și cu showroom-uri proprii.

Uzină VinFast în Germania

Cum primele modele VinFast care ajung pe piețele din SUA și Europa vor fi produse în singura uzină din Vietnam, iar compania estimează o creștere puternică în următorii ani, șefii acesteia și-au anunțat deja intenția de a construi câte o uzină pe continentele american și european.

În cazul Europei ținta pare a fi Germania. Presa din cea mai puternică economie a Bătrânului Continent scrie că producătorul auto vietnamez VinFast și agenția de promovare economică Germany Trade and Invest (GTAI) lucrează deja împreună pentru a găsi o zonă pentru viitoarea uzină de mașini electrice care ar trebui să demareze producția în 2025.

De asemenea, CEO-ul VinFast, Le Thi Thu Thuy, a declarat că Europa va fi una dintre cele mai importante piețe pentru producătorul vietnamez. „Era transportului de mașini dintr-o zonă către întreaga lume a luat sfârșit. Trebuie să ai fabricile aproape de piețe pentru a atrage cu adevărat clienții”, a explicat noua șefă a VinFast, cea care a preluat cu doar câteva zile în urmă conducerea companiei de la Michael Lohscheller.

Acesta din urmă, sosit la conducerea VinFast de la Opel în vara anului trecut, și-a prezentat demisia în decembrie 2021 invocând motive personale. Astfel, funcția de CEO a VinFast a fost preluată de Le Thi Thu Thuy, ea rămânând și vicepreședinte al Vingroup, compania care deține marca auto.

– Michael Lohscheller demisionează de la conducerea VinFast
– Paris 2018 – VinFast, primele mașini din Vietnam se construiesc pe platformă BMW

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top