Volkswagen a adus modelele electrice și hibrid în România

Volkswagen se află în plin avânt la nivel global în ceea ce privește soluțiile alternative de propulsie, după cum o arată și lansarea din urmă cu câteva zile a noilor modele Passat GTE și Passat GTE Variant

În plan local, Volkswagen a deschis începând de astăzi vânzările pentru modelele sale electrice, românii putând cumpăra acum micuța citadină up! sau apreciata compactă Golf în versiuni cu propulsie electrică. Astfel, modelul de clasă mini devine e-up!, în timp ce Golful pe baterii primește același tratament, numindu-se e-Golf.

Cei curioși să afle mai multe despre aceste două mașini, precum și despre hibridul cu încărcare de la priză Golf GTE pot merge în Băneasa Shopping City din București unde toate cele trei modele vor fi expuse. De asemenea, ele sunt disponibile și pe site-ul volkswagen.ro, acolo unde oricine interesat poate găsi informații importante, printre care și prețul.

Și pentru că tot a venit vorba de preț, ne-am gândit să te scutim de un click și să-ți prezentăm aici prețurile de pornire pentru România ale celor trei noi modele. Astfel, e-Golf cu motorul electric de 115 CP pleacă de la 36.654,4 euro cu TVA inclus, e-up! cu motor de 82 CP are un preț de pornire de 26.222,28 euro cu TVA, în timp ce plug-in hybrid-ul Golf GTE cu o putere totală de 150 CP și transmisie DSG pornește de la 36.891,24 euro cu TVA.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top