Volkswagen a lansat noul Crafter

Volkswagen Autovehicule Comerciale lansează noul Crafter pe piaţa europeană, cu un design mai pregnant, un interior optimizat, cea mai nouă generaţie de motoare TDI – pe atât de eficiente pe cât sunt de puternice – şi costuri de rulare şi întreţinere semnificativ reduse.

Graţie noului motor TDI cu patru cilindri a fost posibilă scăderea consumului de combustibil şi a emisiilor de CO2 cu până la 33 %, iar a costurilor de rulare şi întreţinere cu până la 25 %! De asemenea, au fost îmbunătăţiţi şi alţi parametri importanţi; astfel, în funcţie de tipul de motor, sarcina utilă a autovehiculului a fost crescută cu aproape 10 %. Cu o garanţie suplimentară pentru al 3-lea si al 4-lea an, Volkswagen permite clienţilor săi de autovehicule comerciale şi operatorilor de flote să facă planuri de viitor cu mai multă încredere.

Crafter, care a fost perfecţionat atât din punct de vedere tehnic, cât şi vizual, ridică ştacheta în segmentul autovehiculelor comerciale uşoare (cu masă maximă autorizată între 3,5 şi 5,0 t), la un nou nivel, mai ecologic şi mai eficient din punctul de vedere al costurilor. Îmbunătăţirile se datorează, în principal, noului motor TDI de 2 litri, care este excepţional de eficient şi dispune de tehnologie Common Rail.
Acesta înlocuieşte motorul TDI de 2,5 litri, care a fost utilizat la toate versiunile anterioare de Crafter cu cutie de viteze manuală cu şase trepte. Noile propulsoare cu patru cilindri sunt disponibile în patru variante de putere: 80 kW / 109 CP, 100 kW / 136 CP, 105 kW / 143 CP şi 120 kW / 163 CP.
Consum mai mic, costuri de rulare şi întreţinere cu până la 25 % mai mici
În afară de faptul că protejează mediul înconjurător, noile motoare cu patru cilindri ale modelului Crafter protejează şi bugetul posesorilor în ceea ce priveşte cheltuielile cu combustibilul şi întreţinerea, reduse cu până la 25 %. De asemenea, şi garanţia extinsă de 2 ani (în total 4 ani), pe care Volkswagen Autovehicule Comerciale o oferă pentru toată gama de modele, contribuie la reducerea costurilor. Aşa cum ne-a obişnuit, Volkswagen Autovehicule Comerciale asigură şi pentru Crafter o garanţie de 12 ani la perforarea prin ruginire a caroseriei.

În plus, masa semnificativ redusă a motoarelor cu patru cilindri, alături de alte măsuri, au redus masa proprie a noului Crafter, practic în cazul tuturor versiunilor. Acest aspect are un impact pozitiv direct asupra sarcinii utile. În cazul unora dintre versiuni este astfel posibilă încărcarea cu până la 90 kg de marfă în plus – cu aproape 10 % mai mult, acest aspect reprezentând un factor decisiv în avantajul achizitionării noului Crafter.

Un stil revizuit pentru partea frontală şi pentru interior
În termeni pur vizuali, noul Crafter este caracterizat de un design care a fost restilizat într-un sens plăcut ochiului. Cu geometria orizontală a grilei radiatorului şi cu calandrul compus dintr-un singur element, partea frontală adoptă actualul „ADN de design” al mărcii, care caracterizează şi modelele Caddy, Amarok şi T5. În habitaclul înnoit sunt prezente materiale calitative şi rezistente.

Un suport opţional, capitonat, integrat în uşă, îndeplineşte rolul unei cotiere secundare, oferind şi mai mult confort. La interior şi la exterior este foarte atractiv noul stil al emblemelor VW. De asemenea, şi siglele cromate cu denumirea modelului au o nouă imagine.

În echiparea standard a fiecărui Crafter se regăseşte acum un sistem de recomandare a treptei de viteză, care ajută la adoptarea unui stil de condus mai eficient din punct de vedere al consumului.

O ofertă extinsă de variante şi versiuni
Crafter, acum îmbunătăţit în multe aspecte, continuă să impresioneze prin varietatea versiunilor. În general, gama de modele cuprinde două clase de mase – 3,5 şi 5,0 t -, două versiuni de ampatament – mediu şi lung -, şi patru tipuri de bază de caroserie – Furgon, Kombi, Autoşasiu cu platformă şi Autoşasiu.

Versiunile Furgon şi Kombi sunt disponibile cu trei înălţimi pentru acoperiş, iar Furgonul este disponibil şi cu o consolă spate extinsă. Busul „Hanovra” dispune de o poziţie specială în gamă şi este capabil să transporte până la 19 pasageri.

În dotarea standard: O conexiune electrică îi permite carosierului să acceseze computerul maşinii de bază pentru a individualiza funcţionalităţile vehiculului carosat.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top