Test drive – Volkswagen Golf 1.6 TDI/105 CP

În România ai toate șansele ca la fiecare semafor, în fiecare parcare sau în fața fiecărui bloc să fie câte-un Golf. Un Volkswagen Golf. Fie că vorbim de piața second hand, de cea a automobilelor noi, sau de mici colecționari, toată lumea primește cu interes un nou combatant; al șaptelea la apel.

Lansat în mai 1974, Golf (cunoscut și ca „Rabbit“ pe unele piețe) se dovedește după aproape patru decenii de viață un foarte volks wagen (mașină a poporului). Privit inițial cu ceva reținere, modelul care a introdus ideea de automobil compact în trei volume a generat, cu fiecare dintre cele șapte generații, vânzări excelente pentru compania mamă. Ba mai mult, odată cu apariția concurenților direcți din segment, Golf a știut să-și joace întotdeauna cu dibăcie cărțile și să se mențină în postura de șef al clasei; un, cu permisiunea dumneavoastră, reich, cum i-ar fi plăcut tăticului cu mustață al VW să-l numească.

Golf VII (Mk VII sau Noul Golf, așa cum îl promovează germanii) venea după iterații care au stârnit multe controverse. Într-o perioadă în care design-ului i se dădea din ce în ce mai mult credit la nivel mondial, în care modele precum Honda Civic, Renault Megane și mai apoi Opel Astra debordau de curaj vizual, Volkswagen defila cu un V mai degrabă anost și cu un VI (doar) o idee mai rafinat. Mulți au sperat că în cazul noii generații se va produce schimbarea, dar n-a fost să fie. Noul Golf este prea cuminte ca impact, părând îmbătrânit înainte de vreme. Iar dacă am trece peste asemănările mai evidente din spate, profilul sau fața privite de la distanță ar ridica probleme destul de mari și cunoscătorilor în a-l distinge față de Golf VI. Personal nu prea mă împac cu ideea, dar poate chiar conservatorismul acesta exagerat îi încântă pe mulți.

Cu totul altfel stau lucrurile la interior, unde suntem întâmpinați bine de tot. Saltul calitativ, dar și ca impresie generală, este mai evident decât atunci când îi dai târcoale pe afară. Ba chiar aș putea spune că dacă Mk VII ar înlocui noul A3 într-un comparativ cu la fel de noii BMW Seria 1 și Mercedes-Benz Clasa A nu ar fi cu mult mai prejos. Bilă albă pentru Golf, care va să zică. Finisaje de clasă ce vin în sprijinul materialelor de foarte bună calitate oferite. Iar impresia asta am avut-o într-un nivel de echipare mediu, fiind lesne de înțeles că dacă ar fi garnisit cu toate opțiunile oferite, Golf VII e la ani-lumină distanță de ideea inițială de funcționalitate strictă, propovăduită de primele generații.

Spațiul interior este foarte bine compartimentat, pasagerilor oferinduli-se poziții comode indiferent de locul ocupat; portbagajul de 380 litri îl situează excelent printre competitori, iar podeaua sa poate fi așezată pe două poziții, pentru o optimizare și mai ingenioasă a volumului de cargo. Se conturează așadar principala calitate a unui Volkswagen Golf. Aceea că și dacă nu este neapărat premiantul fiecărui capitol în parte, comparativ cu rivalii săi, este tot timpul pe poziții fruntașe; iar odată puse cap la cap, aceste piese dau naștere puzzle-ului cel mai apreciat de europeni. De unde și vocea ce-l dă drept „cel mai bun“, mai mereu.

Condamnat la victorie

Noul Golf este cu adevărat nou pe sub haine; beneficiind de platformă MQB, dezvoltată de grup pentru a fi implementată pe cât mai multe modele VW, Audi, SEAT sau Skoda, vine cu o găselniță destul de ciudată în privința punții spate; pentru modelele mai puternice se va opta pentru o punte independentă, în timp ce pentru versiunile de buget, cum este și cea 1.6 TDI, soluția constructivă implică o punte semirigidă. Diferențele dinamice vor exista, dar, cinstit vorbind, vor fi sesizabile doar de un fin observator. Asta pentru că șasiul, indiferent de configurația sa, este foarte bine setat, modul în care noul Golf calcă pe stradă (chiar în versiunea cu punte semirigidă) fiind lăudabil. Încă un plus bifat de sistemul de suspensie, ca și în cazul direcției precise. Deși parcă uneori îți lasă impresia că este nițel cam moale, analizată prin comparație nu se teme decât de cea a Focus-ului.

Alegerea motorului de care aminteam anterior, 1.6 TDI (105 CP și 250 Nm), nu ar fi tocmai pe gustul meu. Pentru că în ciuda cifrelor bune, unitatea nu face față trenului de rulare pe care-l lăudam anterior. Reprizele sunt bune, consumul mediu de 3,8 l/100 km declarat (depășind 5 l/100 km în realitate, în condiții de iarnă) este foarte bun, exact cum te aștepți de la un TDI, dar lipsește zvâcul care să te încânte. Poate și pentru că transmisia cu doar cinci trepte a fost gândită în favoarea consumului și nu a reprizelor evidente. Aș merge oricând pe mâna fratelui mai mare, de 2 l, dar conștient de cheltuielile pe care le-ar implica, și de achiziție (22.429 euro) și de întreținere, aș studia serios și opțiunea unui TSI pe benzină, chiar cea a mezinului de 1,2 care oferă tot 105 CP (16.117 euro). O motorizare fâșneață, elastică, a cărei consum se poate situa la valori decente comparativ cu fratele diesel de 1,6 litri (18.547 euro cu TVA).

Indiferent de opțiune, nu-i putem știrbi din merite unui clasic în viață, pentru că face el ce face și tot în top ajunge. Cum nu mai e mult până va pune 40 de lumânări pe tortul succesului, îmi permit să anticipez că celor șase domnii anterioare li se va mai adăuga una; cea a celui de-al șaptelea Reich ridicat de pe benzile de montaj din Wolfsburg – Noul Golf.