Volkswagen Golf – Noul 1.9 e 1.6

Existența a două diesele de aproximativ aceeași cilindree, de 1.9 și 2.0 litri, în paleta de motorizări a lui Golf, necesita un upgrade mult așteptat în contextul luptei acerbe pentru fiecare picătură de combustibil economisită.

Noua apariție face un pas important în ceea ce privește capacitatea cilindrică, ajunsă acum la 1.6 litri, din care Volkswagen a reușit să „stoarcă“ o putere mai mult decât decentă pentru un autoturism de clasă compactă: 105 CP și un cuplu de 250 Nm, disponibil între 1.500 și 2.500 rpm.

Cel mai mare și mai ușor de observat avantaj va fi rafinamentul, influențat foarte mult de prezența tehnologiei common rail, dar și a diferenței de cilindree față de vechile 1.9 TDI ale căror vibrații au ținut mereu capul de afiș al listei de dezavantaje. Construcția noului motor este similară conceptual cu vechea generație, cu patru cilindri în linie, bloc din fontă și chiulasă de aluminiu, iar sistemul de distribuție folosește patru supape pentru fiecare cilindru. Supraalimentarea va fi făcuta în continuare de un turbocompresor cu geometrie variabilă revizuit, ajutat de un intercooler.

Volkswagen Golf – Noul 1.9 e 1.6

Două tipuri de cutii de viteze sunt disponibile pentru această motorizare, una manuală cu cinci rapoarte, și un DSG cu șapte, diferențele de performanțe și consum între acestea fiind insesizabile în practică. Cu o putere litrică mare și o greutate proprie ce rămâne în limite rezonabile cu cele 1.318 kg, Golf 1.6 TDI este capabil să ofere o dinamică superioară comparativ cu vechile motoare de 1.9 litri și un grad înalt de performanță pe care îl regăsim în viteza maximă de 190 km/h și accelerația 0-100 km/k realizată în 11,3 secunde.

Consumul de motorină înregistrează un nivel mediu de 4,1 litri/100km (4,2 litri în versiunea DSG) și recomandă această motorizare drept cea mai economică din gamă. Pentru cei care vor mai mult, Volkswagen a pregătit și versiunea BlueMotion echipată cu acest motor, ce reușește un record în clasa compactă la capitolul economie, cu o medie a consumului de doar 3,8 litri/100 km, în timp ce emisiile de carbon se situează la doar 99 g/km.  2

Existența a două diesele de aproximativ aceeași cilindree, de 1.9 și 2.0 litri, în paleta de motorizări a lui Golf, necesita un upgrade mult așteptat în contextul luptei acerbe pentru fiecare picătură de combustibil economisită.BlueMotion, putem aminti sistemul start stop ce eficientizează condusul în mediul urban și în trafic aglomerat, o aerodinamică îmbunătățită și o reconfigurare a parametrilor de injecție.

Viitor sigur pentru motorul Diesel

Trecerea către motoare mai mici și beneficiile aduse de tehnologiile noi pe care Volkswagen le-a adoptat, au adus în paleta de motorizări propulsoare ce aduc avantaje multiple comparativ cu cele pe care le înlocuiesc. Fiscalitatea redusă, consumul diminuat simțitor și nivelul redus al emisiilor poluante, sunt doar câteva atuuri redate de fișa tehnică.

Ce este însă mai important pentru viitorul apropiat are legătură cu noile tendințe pe care producătorii mari le creează și care vor face ca anii ce vor urma să ne arate și alte interpretâri ale acestor concepte și care vor asigura motorului cu ardere internă încă o perioadă lungă de supremație.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Fiat Tipo second hand AutoExpert

Second hand – Fiat Tipo

Într-o clasă dominată de Golf, Focus și Astra, Tipo reprezintă un model robust, spațios, cu motoare fiabile și cu prețuri decente. Uite

Scroll to Top