Volkswagen Golf R va fi cel mai rapid Golf din istorie

Volkswagen Golf R (2)

Volkswagen Golf R, programat să-și facă apariția în 2020, va fi cel mai rapid și cel mai puternic Golf din istorie, promit nemții. Hot hatch-ul german va primi aproximativ 400 de cai putere și tracțiune integrală.

“Va fi cel mai extrem Golf”, amenință Volkswagen. Golf MK8 va ajunge în showroom-uri anul viitor, ca model 2020. Noul șef al constructorului german, Herbert Diess, trece și caracterul versatil în contul viitoarei mașini. În timp ce compacta își consolidează poziția în topul celor mai bine vândute mașini în Europa, managerii de la Volkswagen vor să-i întărească poziția și în segmentul hot hatch-urilor, acolo unde modele de la Mercedes, Audi și Honda fac legea.

Volkswagen Golf R (4)

“Rolul versiunii R este să meargă dincolo de rațional; nimeni nu are nevoie de o mașină compactă cu 400 de cai putere, dar, cu siguranță, există spațiu pentru aceasta. Și acesta este terenul pentru R”, susție șeful diviziei de Vânzări și Marketing, Jurgen Stackman, convins că brandul R va fi unul extrem.

Cei 400 de cai putere promiși de șefii Volkswagen ar fi livrați de un motor turbo de 2.0 litri cu 4 cilindri, către toate cele 4 roți prin intermediul unei transmisii automate DSG cu șapte trepte și dublu ambreiaj. Golf R va primi sistemul de tracțiune integrală 4MOTION.

Volkswagen Golf R (1)

S-ar putea regăsi la Golf R și tehnologia micro-hibridă cu sistem de 48 de volți, confirmată deja pentru generația viitoare.

Volkswagen Golf R va avea și un look mai agresiv, care să confirme forța motorului ce se ascunde sub capotă. AutoExpress a realizat o serie de randări digitale care arată posibila înfățișare a mașinii ultra-populare.

Sursă randări digitale: AutoExpress.co.uk

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top