Volkswagen ID.7 Tourer, primele imagini

VW ID.7 Tourer AutoExpert.ro

ID.7 Tourer este numele primului break complet electric de la Volkswagen, model care combină mult spațiu cu o eficiență ridicată.

Volkswagen a prezentat primele fotografii ale versiunii break, camuflată încă, a modelului de top integral electric ID.7 și, în același timp, a declarat și noul nume, ID.7 Tourer. Aceasta urmează să fie lansat în Europa în 2024. Volkswagen va prezenta designul final în lunile următoare.

Eficiență ridicată datorită aerodinamicii sofisticate

O caroserie aerodinamică este cel mai bun fundament pentru obținerea de autonomii mari. Sedanul ID.7, care a fost deja prezentat și e lansat în Europa, este un Volkswagen extrem de aerodinamic, cu un CX de 0,23. Coeficientul aerodinamic al lui ID.7 Tourer este aproape același, 0,24. Designul elegant și puternic al versiunii hatchback alungite poate fi ghicit în ciuda camuflajului stil vară indiană.

Interiorul de înaltă calitate oferă spațiu din belșug, datorită consolelor scurte și ampatamentului lung. Cu cinci persoane la bord, volumul portbagajului este de până la 545 de litri, încărcat până la înălțimea spătarului banchetei. Dacă acesta este rabatat, volumul spațiului pentru bagaje lung de aproape 2 metri poate crește până la 1714 litri.

VW ID.7 Tourer AutoExpert.ro

Pe platforma MEB

Nu există informații cu privire la propulsia lui ID.7 Tourer, dar Volkswagen spune că este construit pe platforma MEB. E de așteptat breakul să aibă propulsia electrică a sedanului ID.7, ceea ce înseamnă un motor electric montat în spate, cu o putere de 286 de cai. În prezent, ID.7 este oferit cu baterii de 77 și 86 kWh, iar autonomia WLTP oficială e de până la 621 km.

La fel ca sedanul ID.7, ID.7 Tourer va fi produs la uzina Volkswagen din Emden. După ID.4, ID.7 este al doilea model pe platforma MEB fabricat în nord-vestul Germaniei. ID.7 Tourer ar trebui să ajungă anul viitor în showroomurile VW din Europa.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top