Puternic afectat de scandalul Dieselgate, grupul Volkswagen a ajuns la acel moment în care trebuie să-și definească evoluția pentru următorii ani. Și decizia nu a întârziat să apară: electrificarea este noul deziderat spre care tinde compania din Wolfsburg.
Și cel puțin la nivel declarativ planurile oficialilor companiei germane sunt ambițioase: VW ar trebui să vândă 150.000 de mașini electrice în anul 2020 și peste 1 milion de mașini până în 2025. Iar aceste planuri vizează modele care nu au fost încă lansate.
Pentru a reuși aceste lucruri, investițiile se ridică la suma de 6 miliarde euro, din care 1,3 miliarde euro sunt alocate fabricilor de componente de la Braunschweig, Salzgitter și Kassel. Alte 1,2 miliarde de euro vor fi investite la fabrica din Zwickau care va fi transformată în prima unitate de producție dedicată exclusiv modelelor electrice.
Baza modelelor electrice Volkswagen va fi noua platformă Modular Electric Drive Matrix (MEB) dezvoltată de grupul german. Am participat la Dresda la o serie de discuții cu reprezentanții VW implicați în procesele de fabricare ale acestei noi platforme, care va fi folosită și pentru modelele viitoare ale Audi, SEAT, Skoda și Volkswagen Vehicule Comerciale.
În primul rând vom avea o nouă abordare în ceea ce privește tracțiunea: gama de modele electrice produsă de grupul Volkswagen va putea fi comandată cu tracțiune spate sau integrală. Acest aspect este important mai ales pentru piața din România unde clienții sunt obișnuiți cu tracțiunea față pentru mașinile cu motoare termice.
Următorul aspect important ține de modul în care Volkswagen a planificat gama de modele raportată la nivelul de autonomie. Clienții vor putea comanda un model în funcție de nevoile reale de deplasare. Autonomia promisă variază între 330 de km și 550 de km conform standardului WLTP. Pentru a atinge aceste performanțe Volkswagen a dezvoltat o nouă generație de baterii litiu-ion compatibile cu încărcarea rapidă și care pot fi integrate într-un design modular.
Inginerii germani susțin că noua platformă MEB oferă la dimensiunile unui VW Golf spațiul regăsit într-un Passat. Acest lucru este posibil pentru că ansamblul de baterii este amplasat la nivelul podelei și a fost eliminat tunelul central, iar partea frontală este foarte compactă.
Avem o autonomie rezonabilă – cum procedăm cu încărcarea? Volkswagen va oferi un wall box care poate fi montat în sistemul electric convențional capabil să ofere o rată de încărcare de 11 kW (AC), suficient pentru încărcarea completă pe parcursul unei nopți. Acest wall box va costa aproximativ 300 de euro, iar clienții care vor mai mult vor găsi în ofertă și un dispozitiv care poate să ofere și o încărcare la 22 kW (DC).
Pe de altă parte Volkswagen plusează pentru a atinge target-ul de vânzări de care aminteam la începutul acestui material: toți cei 4.000 de dealeri ai mărcii din Europa vor fi dotați cu stații de încărcare rapidă de până la 150 kW. La acestea se vor adăuga și cele 400 de stații Ionity care vor fi inaugurate până în 2020 capabile să asigure încărcări la 125 kW.
Ce modele vor fi lansate în 2020 de grupul Volkswagen
Primul model construit pe platforma MEB va fi hatchback-ul compact ID. Acesta a fost prezentat sub forma unui concept la Salonul Auto de la Paris din 2016 și are dimensiunile unui VW Golf. Reprezentații companiei nu au oferit detalii tehnice ale modelului de serie. Pe baza conceptului putem specula că va fi dotat cu un motor care dezvoltă 170 CP și va avea o autonomie cu bateriile furnizate de LG Chem care începe de la 330 km.
O încărcare completă cu wall box-ul de 11 kW se va face între cinci și opt ore pentru versiunea cu baterie mare, iar cu cel de 22 kW un ID va fi încărcat complet între trei și patru ore. La stațiile cu încărcare rapidă de 125 kW viitorul VW ID se va încărca la 80 % în aproximativ 30 de minute. Oficialii companiei prezenți la Dresda ne-au asigurat că modelul ID va fi oferit la un preț de bază echivalent cu al unui VW Golf cu motorizare diesel care se vinde în Germania începând de la 25.000 euro.
Următorul model prevăzut pentru producția de serie va fi un SUV bazat pe conceptul ID Crozz. Acesta va fi lansat simultan cu VW ID. Gama electrică mai include microbuzul ID Buzz și versiunea pentru transport ID Buzz Cargo, precum și sedanul ID Vizzion.
Planurile de electrificare vizează și mărcile premium din grupul Volkswagen. Companiile Porsche și Audi au decis să își unească eforturile pentru dezvoltarea unei platforme electrice comune. Aceasta se numește PPE (Premium Platform Electric) și va fi foarte flexibilă, putându-se utiliza atât pentru SUV-uri cât și pentru limuzine. Audi a lansat crossoverul e-tron care va fi vândut la finalul lui 2018 în Europa și în România la începutul lui 2019, în timp ce Porsche va lansa în 2019 sportiva electrică Mission E.
Platforma MEB este foarte flexibilă putând fi utilizată în viitor ca bază pentru o gamă de modele de la toate mărcile grupului care ar putea însuma 10 milioane de unități într-un „prim val”. Declarația oficialilor VW este plină de optimism având în vedere că rivalul lui ID, Nissan Leaf, cea mai vândută electrică din Europa, și-a găsit numai 320.000 clienți în 8 ani. Prin noua campanie – Electric for All – Volkswagen promite să repare greșelile trecutului și să devină o companie cu adevărat „verde”. Dar asta rămâne să aflăm din 2020.