Volkswagen: Reorganizare internă de amploare

Volkswagen regândeşte de la zero organizarea actualei game de modele. Noua strategie prevede ierarhizarea maşinilor în sub-game, pe clase, în strânsă legătură cu dimensiunile exterioare şi sistemele de propulsie.

Timpul alocat proiectării viitoarelor modele va fi redus la minimum. Un singur responsabil de sub-gamă va supraveghea întregul ciclu de dezvoltare al unei maşini, de la concept la intrarea în producţia de serie. Controlul calităţii, al costurilor şi al marjei de profit vor fi reunite, astfel, sub bagheta unui singur manager de sub-gamă, în trecut, VW alocând echipe şi divizii distincte pentru fiecare dintre modelele sale.

Patru sub-game vor alcătui noua familie de modele VW: maşini mici, maşini compacte, maşini medii şi mari, maşini electrice, fiecare dintre acestea beneficiind de un şef propriu. Deasupra tuturor va sta, însă, un comitet supervizor, Divizia de Strategii şi Produse, gândită ca o punte de legătură între toţi managerii de sub-game. Acelaşi comitet va stabili şi ciclurile de viaţă ale fiecărui produs din portofoliul VW.

Sub-gama de maşini mici reuneşte modele de segment A şi B. Aceasta nu se va limita, însă, doar la actualele linii convenţionale Up şi Polo, ci va include inclusiv sedanuri şi SUV-uri de clasă mini şi mică. Responsabil de sub-gamă va fi Klaus-Gerhard Wolpert, fost şef de strategie de produs la nivelul întregului grup VW din 2010.

O treaptă mai sus, regăsim sub-gama de modele compacte. Cunoscută generic sub numele de clasa Golf, acoperă toate modelele de clasă compactă şi derivatele acestora, de la hatback-uri şi sedanuri, până la SUV-uri şi MPV-uri. Şef de sub-gamă este Karlheinz Hell, director de achiziţii pe segmentul componentelor electrice şi electronice din 2014.

Sub-gama de modele medii şi mari se întinde de la Passat şi Sharan, la Touareg şi un viitor SUV de segment D, poziţionat sub acesta. Dr Elmar-Marius Licharz va conduce această divizie, experienţa acumulată în ultimii şase ani din postura de responsabil cu calitatea fiind esenţială în segmentul superior.

Ultima, dar nu şi cea din urmă sub-gamă este cea dedicată maşinilor electrice. Pe lângă actualele e-up şi e-Golf, VW va regrupa în această divizie viitoarea linie extinsă de modele electrice cu autonomie mărită, primele indicii în acest sens fiind date de conceptul Budd-e, prezentat anul acesta la CES. Şi destinul viitorului Phaeton, regândit ca o alternativă la fenomenul Tesla, va depinde de şeful noii sub-game BEV, Christian Senger, fost director al diviziei de tehnologii din cadrul grupului VW.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top