Volkswagen Scirocco GTS se lansează la Shanghai

Dacă ne întrebi pe noi, am fi fost mult mai fericiți să vedem noua generație Scirocco și nu un model special, însă va trebui să ne mulțumim și cu atât.

Așteptarea noastră atât de nerăbdătoare față de o nouă versiune a lui Scirocco nu se datorează faptului că ne-am săturat de cea actuală, ci tocmai pentru că suntem curioși să vedem cum va arăta o nouă iterație a unei mașini care ne place atât de mult.

Din păcate, Volkswagen amână momentul ăsta, dar ne ține calzi cu un nou nivel de echipare pentru actualul Scirocco pe care l-a denumit GTS. Cu trimiteri clare în trecut către prima generație care a avut o versiune omonimă, noul Scirocco GTS vine să ocupe golul din gamă dintre versiunile de bază și varianta extremă R.

Altfel spus,GTS poate fi privit drept un corespondent în gama Scirocco al lui GTI din gama Golf – de altfel, cele două folosesc și același motor 2.0 TSI cu 220 CP. Ca semn distinctiv, cei de la Volkswagen citează etrierele roșii, însă mașina din poze se prezintă și cu două dungi longitudinale, asta dincolo de embelma GTS de pe grila radiatorlului. De asemenea, Scirocco GTS vine cu un set de jante speciale de 18 inci.

scirocco gts - autoexpert.ro (5)

Elementele de personalizare continuă și la interior, unde GTS vine cu detalii negre, cusături roșii și legandara minge de golf montată în vârful schimbătorului de viteze. Dacă te uiți după scaunele cu tapițerie cadrilată, însă, vei fi dezamăgit: Scirocco GTS vine doar cu o dungă lată pe toată lungimea scaunelor, încadrată de două dungi roșii mai subțiri.

În ceea ce privește performanțele, Scirocco GTS accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 6,5 secunde indiferent dacă este echipat cu o cutie manuală în șase trepte sau una automată DSG cu același număr de rapoarte. Viteza maximă este de 246 km/h, însă oricine a mers cu mașina asta știe că cel mai impresionant lucru este felul în care stă pe șosea și cum se manevrează în viraje. Egalitatea dintre cutia manuală și cea automată se rupe atunci când vine vorba despre consum, DSG-ul consumând în medie 6,4 litri la o sută de kilometri față de cei 6,1 ai variantei cu pedală de ambreiaj.

scirocco gts - autoexpert.ro (6)

Scirocco GTS va marca și debutul unei serii întregi de dotări pentru coupe-ul nemțesc, printre care sistemul de infotainment „Composition Color”.

Nu sunt cunoscute prețurile și nici o dată de lansare, însă sfârșitul lunii mai ar putea fi o opțiune.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top