Volkswagen a prezentat oficial noul SUV Coupe Taigo. Noul model completează oferta de SUV-uri de clasă mică a constructorului german alături de actualul T-Cross.
Volkswagen a mai adăugat un model SUV în gama sa europeană. Numit Volkswagen Taigo, noul SUV coupe de clasă mică se alătură actualului SUV T-Cross în oferta pentru clienții care își doresc un SUV mic. Taigo este de fapt modelul Volkswagen Nivus, vândut de mai bine de un an pe piața sud-americană.
Volkswagen Taigo – SUV coupe de clasă mică
Volkswagen a operat o serie de modificări minore și l-a adus în Europa. Modelul Taigo va fi fabricat la uzina de la Pamplona, Spania, alături de alte modele ce utilizează platforma MQB-A0. Volkswagen Taigo are 4266 mm lungime, 1757 mm lățime și 1494 mm înălțime, fiind comparabil cu un Nissan Juke la dimensiuni. Ampatamentul de 2566 mm este similar cu cel al modelelor Polo sau T-Cross.
În ciuda hayon-ului plonjat, Volkswagen Taigo oferă un volum de 438 litri în portbagaj. Volkswagen spune că Taigo este un trendy crossover, o alternativă cu look mai sportiv pentru modelul T-Cross. La interior, Taigo preia elemente de la Polo facelift și T-Cross oferind inclusiv cea mai nouă versiune MIB3 a sistemului de infotainment. Planșa de bord este complet digitală.
La capitolul motorizări, Taigo va putea fi configurat exclusiv cu propulsoare pe benzină și doar în versiune 4×2. Clienții pot alege între motorul de 1.0 litru cu trei cilindri în versiuni de 95 sau 110 CP și propulsorul 1.5 TSI cu 150 CP. În funcție de motorizare, modelul va folosi o cutie manuală cu cinci sau șase trepte, sau cutia automată DSG cu șapte trepte.
Primele exemplare Volkswagen Taigo vor fi livrate în prima parte a anului 2022.
Via Volkswagen