Volkswagen Up revine în 2027, ca EV low cost

Volkswagen Up AutoExpert.ro

Viitorul model electric entry-level de oraș cunoscut ca ID.1 va fi inspirat de Volkswagen Up și ar putea chiar să-i poarte numele atunci când va sosi.

Deși are o linie mai completă de mașini electrice în segmentele superioare, Volkswagen știe că are nevoie de opțiuni mai ieftine pe piață, poziționate sub ID.3. La ID.2, care va ocupa spațiul lăsat liber de Polo, se lucrează deja, iar acesta va costa în jur de 25.000 de euro. Dar, având în vedere că Renault pregătește noul Twingo și Citroën a lansat ë-C3 la mai puțin de 20.000 de euro, marca germană va trebui să ofere mai mult. Iar planul ar fi un Up electric.

Potrivit revistei britanice Autocar, Volkswagen lucrează la un model subcompact electric, cunoscut ca ID.1. Producătorul a confirmat planurile pentru acest vehicul, când a fost prezentat conceptul ID2all, iar producția se pare că va începe în următorii 3 ani. Scopul este ca noul model să înlocuiască Up, care a fost lansat în urmă cu 12 ani și care, în ultimii ani, a fost oferit doar în versiune electrică pentru Europa și care a ieșit recent din producție.

Dezvoltare în curs de desfășurare

Dezvăluind că primele schițe sunt finalizate și că dezvoltarea este în curs de desfășurare, șeful Departamentului de dezvoltare tehnică, Kai Grünitz, a sugerat că va fi un succesor evident al apreciatei mașini de oraș și, inevitabil, va avea unele elemente similare.

„ID.1 va fi aproape de Up în ceea ce privește utilizarea, a spus el. În privința aspectului nu există prea multe posibilități de a proiecta un vehicul mic pentru orașe. Va fi o mașină care va avea ADN-ul designului și ADN-ul funcționalității mărcii Volkswagen, dar la un preț mai mic.“

Nu a confirmat categoric revenirea numelui Up, dar Volkswagen pune mare preț pe cele mai vechi și mai de succes nume ale sale. Golf, Passat și Tiguan ar urma să fie păstrate în era EV, ceea ce sugerează că strategia denumirilor numerice pentru vehiculele electrice ale mărcii ar putea fi abandonată.

Volkswagen Up AutoExpert.ro

Importanța introducerii pe piață a mașini mici și accesibile

Grünitz a subliniat importanța introducerii pe piață a unei astfel de mașini: „Este nevoie de o mașină mai mică, care să fie accesibilă pentru o bază mai largă de clienți. Acesta este motivul pentru care ne propunem un preț de 25.000 de euro pentru ID.2all și investim în dezvoltarea unui vehicul sub 20.000. Trebuie să mergem în această direcție pentru a-i convinge pe clienții noștri că EV este calea corectă“.

Ținând cont de noul interval de 36 de luni pentru dezvoltarea vehiculelor Volkswagen, ID.1 ar trebui să intre în producție înainte de 2027. Iar Grünitz a declarat că va fi prezentat „cu câțiva ani înainte de sfârșitul acestui deceniu“.

Având la bază o platformă personalizată, diferită de arhitectura MEB Entry, a modelului ID.2, acesta va fi dezvoltat cu accent ferm pe menținerea costurilor la un nivel scăzut, ceea ce înseamnă că nu va avea aceleași niveluri de autonomie și funcții de conectivitate ca ale altor modele Volkswagen, mai scumpe.

Fără tehnologie de vârf

„E nevoie de o mașină care să se potrivească cu adevărat cerințelor clienților din acea clasă de preț. Nu ai nevoie de tehnologie de vârf în aceste mașini, a declarat Grünitz. Eventual, ai putea să-ți aduci propriul dispozitiv în această mașină, în loc să ai un sistem de infotainment uriaș sau ceva de genul acesta“, a adăugat el, făcând aluzie la posibilitatea ca înlocuitorul lui Up să aibă un suport pentru smartphone, în locul unui ecran tactil, precum modelul anterior.

„Trebuie să fie adaptată grupului de clienți“, a spus el, adăugând că se va pune accentul pe „mai mare în interior decât în exterior“, cu o utilizare eficientă a spațiului și o gamă de soluții inovatoare pentru depozitare.

Iar mașina finală nu va avea o capacitate de încărcare rapidă de 200 kW și nici o baterie care să-i permită să parcurgă distanțe lungi, deoarece este gândită ca o mașină pur urbană, „nu pentru a parcurge mii de kilometri pe autostradă“. Volkswagen e-Up, retras de câteva săptămâni, împreună cu Up pe benzină, odată cu încheierea producției la Bratislava, Slovacia, avea o autonomie declarată de 160 km și se putea alimenta cu maximum de 37 kWh.

Pentru începători

Întrebat de Autocar dacă înlocuitorul lui Up poate fi produs în mod profitabil, Grünitz a sugerat că s-ar putea să nu fie nevoie să genereze marje uriașe, ci mai degrabă să servească drept „lider al pierderilor“, atrăgându-i pe utilizatorii mai tineri spre gama VW EV.

„Ar trebui să fie un vehicul profitabil sau ar trebui să facem un vehicul care ar putea fi pentru începători? Eu am început cu un Polo, la 18 ani, așa am intrat în contact cu familia VW, apoi am trecut la un Golf și nu am mai părăsit niciodată familia Volkswagen, a declarat Grünitz. Este foarte important să avem un vehicul pentru utilizatorii aflați la prima mașină. De asemenea, există posibilitatea de a câștiga bani cu mașini mai scumpe“, a spus el, sugerând că marjele de pe urma mașinilor mai mari ar putea fi suficiente pentru a susține producția unui model mai puțin profitabil.

Ca răspuns la zvonurile recente potrivit cărora Volkswagen ar putea încheia un parteneriat cu Renault pentru a dezvolta noul EV ieftin, Grünitz nu a zis decât că aceasta rămâne o posibilitate. „Ne gândim la mai multe modalități: să îl facem singuri, să îl facem cu [mărci din Grupul Volkswagen] Cupra și Škoda, să îl facem cu parteneri externi… Totul are avantaje și dezavantaje, dar vom vedea cum e mai bine.“

Nu s-a decis nici dacă, în cadrul Grupului, vor exista versiuni similare micului EV, așa cum este cazul lui ID.2, care e identic din punct de vedere tehnic cu Cupra Raval și cu un model Škoda încă fără nume.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top