Noul model electric lansat astăzi de Volvo poartă numele C40 Recharge. Împarte platforma tehnică cu actualul XC40 Recharge și va fi vândut exclusiv online.
După ce astăzi Volvo a anunțat că va deveni o marcă exclusiv electrică până în anul 2030, suedezii au prezentat și al doilea model electric din gamă.
Volvo C40 Recharge – SUV coupe compact cu patru portiere
Noul model poartă numele Volvo C40 Recharge și este un SUV coupe cu patru portiere ce împarte platforma tehnică cu actualul XC40 Recharge. Noul model va intra în producția de serie în această toamnă, cu primele livrări programate pentru prima parte a anului 2022.
Noul Volvo C40 Recharge folosește platforma CMA și are același tren de rulare ca modelului XC40 Recharge: două motoare electrice, câte unul pentru fiecare punte, alimentate de o baterie de 78 kWh (capacitate netă 75 kWh). Puterea totală a sistemului electric este de 408 CP. Autonomia oficială estimată este de 420 km. Modelul C40 Recharge poate fi încărcat la stații rapide de până la 150 kW.
Modelul are nevoie de 4.7 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/oră, iar viteza maximă este de 180 km/oră.
Modelul va fi vândut exclusiv online și va dispune și de update-uri de soft efectuate over-the-air. Sistemul infotainment a fost dezvoltat împreună cu Google și folosește sistemul de operare Android.
Modelul este un SUV-coupe compact cu patru portiere. Are 4431 mm lungime, 2035 mm lățime și 1582 mm înălțime. În afară de înălțime, dimensiunile sunt similare cu XC40 Recharge. Volumul portbagajului este de 413 litri.
Via Volvo