Volvo lansează ultima generație de motoare diesel

Volvo S90 D5 AWD

Volvo lansează ultima generație de motoare diesel în această vară. Constructorul suedez estimează că, în cel mult șase ani, acest tip de propulsie va dispărea complet din gama sa.

Volvo a anunțat încă din 2017 că va renunța la dezvoltarea motoarelor diesel, dar fanii nu au crezut că momentul va veni atât de rapid. Ultima generație de propulsoare pe motorină va vedea lumina zilei în luna iunie a acestui an. Propulsoarele vor rămâne în producție trei sau patru ani, anticipează oficialii companiei.

Volvo a făcut deja primii pași către electrificare. XC90 facelift, prezentat luna trecută, este disponibil și în versiunea mild hybrid. Sistemul integrează un motor diesel twin-turbo de 2.0 litri și un motor electric, asistate de un funcție de recuperare a energiei cinetice. Sistemul oferă 235 de cai putere și un cuplu de 480 Nm.

O vedetă din România este imaginea unui brand auto, deși nu are permis

De anul trecut, Volvo S60 este primul model care nu este disponibil și cu motorizare diesel.

Suedezii lucrează intens la primul model electric al companiei, care ar putea fi cel mai mic model din gama de SUV-uri, XC40. Și cel mai mare dintre ele, XC90, va primi, ulterior, o versiune cu emisii zero.

Cu siguranță, oficialii Volvo nu se tem să ia decizii radicale. Săptămâna trecută, nordicii au anunțat că au schimbat limita de viteză pentru toate mașinile lor noi.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top