Volvo anticipează viitorul Volvo S60 Polestar Engineered cu un teaser video. Modelul va fi prezentat pe 20 iunie, în Statele Unite și va fi cel de-al treilea membru al seriei “60”, după SUV-ul XC60 și break-ul V60.
Viitoarea generație a limuzinei Volvo S60 va include și o versiune de performanță, care va purta emblema Polestar Engineered. Logo-ul Polestar se regăsește pe grila radiatorului. Farurile LED preiau semnătura luminoasă existentă deja la cele main oi modele Volvo, iar partea frontală primește detalii din fibră de carbon care o fac să arate mai agresiv. Modelul prezentat în clipul promotional vine și cu un acoperiș din sticlă.
Volvo S60 Polestar Engineered va primi un sistem de propulsie plug-in hybrid, care integrează o unitatea T8 Twin Engine și un motor electric, capabile să dezvolte împreună 415 cai putere și un cuplu de 670 Nm.
Etrierele galbene, centurile de siguranță galbene și evacuările negre sunt dovada că avem de-a face cu un model special.
Noua generație a limuzinei Volvo S60 va fi prezentată săptămâna viitoare, pe 20 iunie, în Carolina de Sud. Acolo va fi produs viitorul model, care nu va include în gama sa nicio versiune diesel. În segmentul limuzinelor premium de clasă medie, îl așteaptă la luptă Mercedes-Benz Clasa C, BMW Seria 3, Audi A4 și Jaguar XE. Pentru versiunea Polestar Engineered, rivali vor fi Mercedes-AMG C63 și M3 de la BMW.