Sedanurile, hatchback-urile și break-urile pierd teren în vânzări și în gamele producătorilor auto. Volvo V40 va ieși din producție anul viitor, constructorul urmând să-l înlocuiască, cel mai probabil, cu un SUV coupe.
Vicepreședintele Volvo, Lex Kerssemakers,a confirmat pentru Autocar că modelul V40 nu va mai fi produs începând cu anul viitor, așa cum anunțam în primăvara anului trecut. Mașina prezentată la Salonul Auto de la Geneva din 2012 este și ultimul produs al companiei, care nu este construit pe platformele CMA (Compact Modular Architecture) sau SPA (Scalable Product Architecture). Versiunea facelift a venit pe lume în 2016.
Designerii companiei suedeze lucrează deja la înlocuitorul lui Volvo V40, iar Kerssemakers anunță că va fi un vehicul cu gardă mare la sol. Autocar speculează informația, susținând că va fi vorba despre un SUV coupe.
“Nu ne permitem să așteptăm prea mult până să introducem un model nou. Nu vrem să pierdem spațiul pe care îl avem alocat în segment”, spune șeful Volvo, care anticipează că viitoarea mașină își va face apariția în gamă în cel mult trei ani.
Așa că viitorul crossover va primi linii mai sportive decât cele ale lui XC40 și nu va fi la fel de înalt ca acesta. De asemenea, viitorul model, va avea și o linie a acoperișului descendentă. Acesta va avea și posibilitatea de a găzdui un sistem de propulsie hibrid sau chiar electric. “Nu putem lansa o mașină care nu poate fi electrificată”, explică Less Kerssemakers.