În cel mult cinci ani vom putea străbate toată țara la bordul unui vehicul electric, fără grija că vom rămâne fără baterie în drum.
Asta promit cei de la Enel, care plănuiesc să instaleze circa 2.500 de puncte de încărcare rapide și ultra-rapide în toate regiunile României, până în 2023. Dintre acestea, aproape 300 vor fi instalate anul următor.
Enel X România, divizia de servicii avansate de energie a Grupului Enel, a anunțat că va investi între 15 și 20 de milioane de euro în acest proiect, iar primele puncte de încărcare vor fi instalate în București, Timișoara și Constanța, în 2019. Planul acoperă toate zonele României, astfel încât poziționarea și instalarea infrastructurii de încărcare să fie adaptată creșterii gradului de utilizare a vehiculelor electrice la nivelul gospodăriilor, al instituțiilor, precum și în rândul companiilor, ca urmare a cererii pentru flote.
Compania va oferi serviciul de instalare de infrastructură de încărcare către așa-numiții „Partenerii de Reîncărcare”, cum ar fi centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de vehicule electrice. Instalarea și mentenanța infrastructurii de încărcare nu presupune costuri pentru aceștia, în schimbul punerii la dispoziție a locurilor de parcare.
Sursa: newmoney.ro