VW Dieselgate: Winterkorn îşi pregăteşte demisia, 11 milioane maşini implicate

VW Dieselgate continuă. Uriaşul scandal izbucnit în curtea grupului Volkswagen în urma acuzaţiilor de fraudare a testelor de emisii americane ar putea forţa plecarea prematură a lui Martin Winterkorn de la conducerea companiei.

Potrivit cotidianului german Der Tagesspiegel, CEO-ul VW va fi nevoit să îşi dea demisia cât de curând, numele succesorului său urmând să fie făcut public în zilele următoare.

Aceeaşi sursă citează un oficial anonim care susţine că o întâlnire a consiliului de administraţie Volkswagen a avut deja loc în cursul acestei dimineţi, unul dintre subiectele dezbătute de board-ul concernului fiind şi cel referitor la înlocuirea lui Winterkorn. O decizie finală ar urma să fie luată vineri.

472220042Cine ar putea fi, însă, noul şef VW? Matthias Muller, actualul CEO Porsche pare cel mai potrivit candidat. Ironia sorţii face ca şedinţa consiliului de administraţie programată pentru finele săptămânii să fi fost, iniţial, dedicată reconfirmării lui Martin Winterkorn la cârma concernului german pentru încă trei ani. Prelungirea mandatului său până în 2018 va rămâne, cel mai probabil, doar un vis frumos, VW Dieselgate schimbând din temelii strategia de viitor a gigantului auto.

Oficial, VW neagă demiterea de catifea a lui Winterkorn, un purtător de cuvânt al companiei, citat de Reuters, catalogând informaţiile apărute în presa germană drept absurde.

VW Dieselgate ar putea costa compania cel puţin 6,5 miliarde de euro, board-ul de administraţie autorizând deja îngheţarea unui fond de urgenţă dedicat compensaţiilor şi amenzilor teoretice. Acţiunile VW au scăzut cu 17% în ultimele 24 ore.

Interesant este că grupul german şi-a recunoscut deja vina. Însuşi Martin Winterkorn a confirmat existenţa unui software cu ajutorul căruia modelele echipate cu motorul diesel 2.0 TDI vândute în Statele Unite au fraudat testele de emisii. Acesta activa, practic, sistemele catalitice avansate menite să reducă noxele specifice propulsoarelor alimentate cu motorină doar în timpul sesiunii de teste.

La nivel mondial, numărul de modele VW implicate se ridică la peste 11 milioane de maşini. Printre modelele vizate de anchetă autorităţilor americane se regăsesc VW Jetta, Golf, Beetle, Passat şi Audi A3, produse între 2009 şi 2015. Investigaţia va fi extinsă şi asupra altor modele TDI produse de VW şi Audi, inclusiv asupra motorizării de 3 litri dedicată SUV-urilor mari Touareg şi Q7.

Volkswagen a rechemat deja în service peste 500.000 de modele TDI comercializate în America. Amenda teoretică se ridică la peste 16 miliarde de euro, câte 33.000 pentru fiecare automobil implicat în scandalul VW Dieselgate.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top