Industria auto europeană lasă criza financiară în urmă și marchează o ușoară creștere, pentru al șaselea an la rând. Aproape 16 milioane de mașini s-au vândut pe bătrânul continent în ianuarie – decembrie 2017. Cel mai de succes model rămâne Volkswagen Golf, care își păstrează fotoliul de lider de 10 ani încoace.
Din 2007 nu s-a mai aflat altă mașină în topul preferințelor europenilor, care au, în urmă cu 10 ani, Peugeot 207. Urmașul lui 207, 208, se mulțumește acum cu un loc 6. Volkswagen Golf a convins 482.177 clienți europeni, față de 491.681 în 2016.
Derulăm rapid clasamentul ca să vedem prima Dacie. Sandero ține steagul sus de pe locul 15, cu 194.996 de unități vândute, bifând patru ani la rând de recorduri doborâte. Pe 30, ne regăsim Duster-ul, ales de 145.682 dintre cumpărătorii europeni. După Daciile noastre, se află modele populare ca BMW Seria 3 sau Kia Sportage.
POATE TE INTERESEAZĂ ȘI:
Revenind la vârf, așteaptă cuminte pe locul 2, momentul oportun de a prelua conducerea, Renault Clio cu 321.472 de unități vândute anul trecut. Podiumul este completat de un alt Volkswagen, Polo, cu 271.369 de unități comercializate.
În premieră, un SUV intră în Top 5 al celor mai vândute modele. Este vorba despre Nissan Qashqai, care s-a vândut în nu mai puțin de 247.199 de exemplare. Cifrele, care ating aproape jumătate de milion de unități, reprezintă un record pentru crossover-ul nipon, care reușise să prindă locul 7 în 2015.
Test drive Nissan Qashqai, Honda HR-V
și Toyota C-HR
În Top 10 se regăsesc Peugeot 208 (242.589), fratele mai mare al lider-ului, Tiguan (236.323), Opel Corsa (231.434), Skoda Octavia (227.213, aflată la al patrulea an în care înregistrează vânzări record) și Opel Astra (216.515).
De pe locul 142, Renault Zoe este primul vehicul electric care trece hotarul celor 30.000 de unități vândute într-un an, cu 30.134. Pe 177 vine Nissan Leaf (16.832), iar poziția cu numărul 182 este adjudecată de Tesla Model S (16.026).
Cel mai tare new-entry este Opel Crossland X, care își face apariția în top direct pe locul 116, braț la braț cu fratele de platformă Citroen C3 Aircross (locul 176), de asemenea, o noutate în top. După doar câteva luni pe piață, regăsim în top 300 Kia Stonic (locul 219) I Hyundai Kona (locul 241), Seat Arona (locul 244) și Skoda Karoq (locul 245). Tot o noutate este și modelul pe care mizează Volkswagen în 2018, T-Roc (locul 259).
Cum era de așteptat, Germania este cea mai mare piață de desfacere din industria auto, adjudecându-și, anul trecut, nu mai puțin de 3.441.262 de mașini. Tot nemții și-au păstrat 178.590 dintre Golf-urile vândute în 2017. Bestseller-ul german este lider și în state ca Austria, Norvegia și Belgia. Unde se află România în acest clasament, aflați în numărul viitor al revistei AutoExpert.
Loc | Model | Unități vândute în 2017 | Unități vândute în 2016 | Modificare în % | Loc ocupat în 2016 |
---|---|---|---|---|---|
1 | VW Golf | 482.177 | 491.681 | -1.90% | 1 |
2 | Renault Clio | 321.472 | 310.944 | 3.40% | 2 |
3 | VW Polo | 271.369 | 307.462 | -11.70% | 3 |
4 | Ford Fiesta | 255.602 | 298.999 | -14.50% | 4 |
5 | Nissan Qashqai | 247.199 | 233.496 | 5.90% | 8 |
6 | Peugeot 208 | 242.589 | 247.379 | -1.90% | 7 |
7 | VW Tiguan | 236.323 | 178.333 | 32.50% | 18 |
8 | Opel Corsa | 194.996 | 262.939 | -12.00% | 5 |
9 | Skoda Octavia | 227.213 | 226.737 | 0.20% | 9 |
10 | Opel Astra | 216.515 | 250.41 | -13.50% | 6 |
... | |||||
15 | Dacia Sandero | 194.996 | 167.766 | 16.20% | 22 |
... | |||||
30 | Dacia Duster | 145.682 | 139.826 | 4.20% | 30 |
1 thought on “VW Golf, 10 ani lider în topul celor mai bine vândute mașini în Europa. Dacia Sandero și Duster – în top 30!”
BANCU CU GOL FU:
Se duse romanu sa isi ia GOLFU…
Si ce sa vezi???? GOL FU dup’aia buzunaru, contu, GOL FU si romanu ca ramase fara nimica… dar ramase totusi cu ceva: ratele la banca/leasing… plus datoriile la lume si la Stat…
Sa rada cine mai poate…