Elveția a bătut o echipă a Portugaliei fără Ronaldo la începutul campaniei de calificări, iar apoi nu au pierdut niciun punct până la ultimul meci din grupa lor, când au fost înfrânți la Lisabona. Nu au reușit însă să facă golaveraj cu Andorra, ceea ce i-a trimis în play-off pentru calificare. Acolo, o mână fantomă şi solida lor apărare i-au ajutat să treacă de Irlanda de Nord.
Lecţia din calificări
Un proverb spune că norocul ți-l faci singur. Chiar dacă maniera de calificare în fața Irlandei de Nord nu a fost fairplay, Elveţia merita fără îndoială să se califice pentru că a obținut în grupă 27 de puncte din 30 posibile. Această echipă este potențial mai puternică decât cea de la Euro 2016, cu tineri ca Breel Embolo, Manuel Akanji şi Denis Zakaria (foto sus) care sunt pe o pantă ascendentă.
Puncte forte
Fundaşii lor laterali, Stephan Lichtsteiner şi Ricardo Rodriguez sunt muncitori neobosiţi atât în apărare cât și în atac şi au un jucător care poate schimba soarta meciului în persoana lui Xherdan Shaqiri.
Puncte slabe
Haris Seferovic a fost prima opţiune ca atacant în ultimii cinci ani; dar cele doar 11 goluri în 49 de meciuri sugerează că nu ar trebui să fie așa, iar Embolo şi Josip Drmic pot fi opțiuni viabile.
Cel mai probabil să…
Aibă un jucător cheie care să ameninţe cu schimbarea naţionalitaţii în mijlocul turneului cum inexplicabil a făcut Shaqiri cu Kosovo după primul meci de la Euro din 2016 pentru că nu a fost ales căpitan.
Cel mai puţin probabil să…
Provoace faima soţiilor din Anglia, chiar dacă ziarele de scandal din Elveţia s-au umplut de știri când Valon Behrami a început să iasă cu schioarea campioană olimpică Lara Gut.
Ce speră ei să se întâmple
După două dureroase înfrângeri în optimi în 2006 şi 2014, obiectivul este să ajungă în sferturi în Rusia.
Ce se va întâmpla
Un loc în optimi este realist pentru o echipă care este aproape de Top 10 al celor mai bune echipe naționale din lume.
JUCĂTOR CHEIE: Xherdan Shaqiri
Shaqiri şi-a găsit forma în al treilea sezon cu Stoke, ajutându-şi echipa cu şapte goluri în Premier League şi şase pase decisive până la mijlocul lui aprilie. A marcat doar o dată în calificările pentru Cupa Mondială, dar are totuși scuza unei accidentări la gambă. Elveţienii au nevoie de el pregătit şi în formă în Rusia.
SELECȚIONER: Vladimir Petkovic
Echipa lui a fost la un gol distanţă de a ajunge în sferturi la Euro 2016. De atunci fostul antrenor al lui Lazio şi-a prelungit contractul până la finalul anului 2020.
ECHIPA PROBABILĂ (1-4-2-3-1): Sommer- Lichtsteiner, Schar, Djourou, Rodriguez- Behrami, Xhaka- Shaqiri, Dzemaili, Zuber- Seferovic.
PALMARES LA WORLD CUP
1930 Nu au participat
1934 Sferturi de finală
1938 Sferturi de finală
1950 Grupe
1954 Sferturi de finală
1958 Nu s-au calificat
1962 Grupe
1966 Grupe
1970 Nu s-au calificat
1974 Nu s-au calificat
1978 Nu s-au calificat
1982 Nu s-au calificat
1986 Nu s-au calificat
1990 Nu s-au calificat
1994 Optimi de finală
1998 Nu s-au calificat
2002 Nu s-au calificat
2006 Optimi de finală
2010 Grupe
2014 Optimi de finală