World Cup 2018- Meciul 21: Cronică Danemarca-Australia 1-1

Danemarca-Australia

Danemarca-Australia s-a încheiat 1-1. Danezii rămân neînvinși și după acest al 17-lea joc consecutiv, dar această remiză redeschide lupta pentru calificarea în turul următor.

Danezii au început în forță, confirmând calculele hârtiei, și aveau 1-0 după numai 7 minute, grație lui Eriksen. Australienii s-au agățat însă de șansa lor, au egalat prin golgeterul Jedinak, care a transformat un penalty. Repriza a doua n-a mai avut ritm și au fost puține ocazii, toate cele mari aparținându-le “cangurilor”. Neșansa lui Mooy, care a trimis un “trasor” puțin peste poartă și două intervenții miraculoase ale lui Schmeichel Jr. au făcut ca meciul să se încheie cu scorul stabilit la pauză. Punctul reușit de australieni lasă deschisă lupta în grupă, cel puțin 3 formații sperând până în runda finaă că vor trece de grupe.

Momentul cheie

În minutul 38, Poulsen face henț în careu. Sistemul VAR confirmă că este penalty, iar Jedinak, omul ale cărui goluri au adus Australia la turneul final, a transformat lovitura de pedeapsă aducând semi-surpriza.

Golurile

7: Execuție superbă a lui Eriksen (Danemarca) din centrul careului: 1-0

38: Jedinak (Australia) egalează din penalty: 1-1

Formații

Danemarca: K. Schmeichel – Dalsgaard, Kjaer, Christensen, Larsen – Delaney, Schone, Eriksen – Poulsen (59 Braitwhite), Jorgensen (68 Cornelius), Sisto. Selecționer: Age Hareide

Australia: Ryan – Risdon, Sainsbury, Milligan, Behich – Jedinak, Mooy – Leckie, Rogic (82 Irvine), Kruse (68 Arzani) – Nabbout (75 Juric). Selecționer: Bert van Marwijk

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top